Astrologia lui Dumnezeu şi astrologia omului

Astrologia lui Dumnezeu şi astrologia omului

Pr. Dan Bădulescu

 

Nimeni nu se îndoieşte că în zilele noastre tulburate, astrologia joacă un rol din ce în ce mai mare, atât în societate, cât şi în vieţile particulare ale oamenilor. Dacă ne limităm discuţia la ţara noastră, putem spune că atitudinea aceasta a suferit o schimbare radicală după 1990. Până la acea dată, să spunem că în timpul celor 40 de ani de materialism dialectic, astrologia a fost trecută în rândul pseudo-ştiinţelor obscurantiste, superstiţiilor, etc., şi ca atare, exclusă din zona acceptată de stat (partid) din zona socială vizibilă: şcoală, literatură, mass media.

Ea a continuat însă să existe în palierul subteran („underground”, un fel de catacombă modernă), fiind perpetuată şi întreţinută în ascuns, sau cel puţin în particular, de străvechiul păcat al fiicelor Evei: curiozitatea, curiozitate pentru a afla cele oprite: viitorul, etc. În afara aspectului divinator, astrologia a avut şi o altă parte atractivă: cea psihologică. Aici se încadrează descrierile caracteristicilor nativilor: temperament, aptitudini intelectuale, artistice, calităţi, defecte, etc.

În această plasă au căzut deja şi o parte din bărbaţii îndoctrinaţi materialist şi ateist, ce au trebuit să recunoască statistic faptul că mai multe din trăsăturile descrise se potriveau cu cazurile lor personale şi ale cunoscuţilor. Poate s-a mers mai departe şi cu analiza compatibilităţilor diferitelor persoane în funcţie de nativ şi ascendent.

Totuşi, cum am spus, aceste preocupări nu vedeau lumina zilei, datorită concepţiei oficiale. Nu înseamnă că membrii partidului nu făceau uz în particular de aceste cunoştinţe. S-a vorbit de exemplu de dependenţa „tovarăşei” Elena Ceauşescu de indicaţiile astrologice, lucru cu totul plauzibil. Într-un mediu otrăvit de ateism, astrologia oferea acel surogat de credinţă care dădea iluzia unui contact cu cele spirituale.

Lucrurile au luat o întorsătură radicală odată cu 1990. Răsturnarea regimului a dus la o „perioadă de tranziţie”, nedefinită precis, dar care ar fi de la comunism la „noua ordine mondială”, sau new age, sau globalismul. Centrul de putere moscovit a făcut loc centrelor „euro-atlantice”, şi, ca urmare, cele din „underground” au ieşit la lumină, printre care şi astrologia. De atunci, ea a dobândit un statut unanim acceptat în societate, mass-media este saturată de astrologi şi horoscoape. La televizor apar tot felul de specialişti cu programe întregi dedicate, şi spunem din nefericire audiate, acestei preocupări.

În acelaşi timp, „clienţii” (în continuare peste 80% femei…) frecventează bisericile şi îşi pun din când în când întrebarea dacă în Biserică este loc pentru astrologie, şi cum. Unii au văzut semnele zodiacale chiar în cartea Ceaslov. 

Ca să nu mai vorbim de cupola unei mânăstiri ca Rila (Bulgaria):

 

Voroneţ (România)

 

Sau:

 

Sau în Apus:

 

Acestora se adresează în primul rând articolul ce urmează. Deoarece autorul este preot ortodox iar sursele folosite sunt întâi de toate cele bisericeşti: Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie, pentru cei care nu pun bază pe acestea, efectul va fi practic neglijabil, deşi, nu se ştie niciodată cum lucrează Domnul…

Titlul ne dă un prim răspuns la întrebările de mai sus: da, există şi o astrologie a lui Dumnezeu. Să încercăm să schiţăm pe scurt, elementele esenţiale ale astrologiei lui Dumnezeu, mai ales dat fiind faptul că ele sunt quasi necunoscute credincioşilor, devenind aproape un fel de arcană.

„Cred într-unul Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului…” spune crezul nostru. Iar Cartea Facerii spune:

„De-nceput au făcut Dumnezeu cerul şi pământul… Şi se făcu seară şi se făcu dimineaţă, zi  una… (7) Şi zise Dumnezeu: „Facă-se întăritură în mijlocul apei, şi să fie osebitoare între apă şi între apă!” Şi se făcu aşa. Şi făcu Dumnezeu întăritura şi osebi Dumnezeu între mijlocul apei care era sub întăritură şi între mijlocul apei ce era deasupra întăriturii. Şi numi Dumnezeu întăritura cer. Şi văzu Dumnezeu că este bine. Şi se făcu seară şi se făcu dimineaţă, zi a doua…

Şi zise Dumnezeu: „Facă-se luminători întru întăritura cerului, spre luminarea pământului, ca să osebească între mijlocul zilei şi între mijlocul nopţii şi să fie în semne şi în vremi şi în zile şi în ani. Şi să fie spre luminare întru întăritura cerului, ca să lumineze pre pământ.” Şi se făcu aşa. Şi făcu Dumnezeu cei doi luminători: luminătorul cel mare spre stăpânirea zilei şi luminătorul cel mic spre stăpânirea nopţii, şi stelele. Şi puse pre dânşii Dumnezeu întru întăritura cerului, ca să lumineze pre pământ. Şi să stăpânească zilei şi nopţii. Şi să osebească între mijlocul luminii şi între mijlocul întunericului. Şi văzu Dumnezeu că este bine. Şi se făcu seară şi se făcu dimineaţă, zi a patra.” (Facere I, 1; 7-9; 15-21)

Şi se săvârşiră cerul şi pământul şi toată podoaba lor… Aceasta e cartea facerii cerului şi a pământului, când s-au făcut. În care zi au făcut Domnul Dumnezeu cerul, şi pământul.  (Facere II, 1; 4)

Această cosmologie este cea absolut adevărată, fiind revelaţia Duhului Sfânt, şi pe care este dator tot creştinul s-o creadă, şi s-o mărturisească. Aici se vede că pământul este făcut la început, el fiind centrul creaţiei văzute, iar cerul se află şi se roteşte în jurul lui. Deci el nu este o planetă,[1] ci reper central şi staţionar în jurul căruia apar şi se rotesc celelalte corpuri numite luminători şi stele. Luminătorul mare este soarele iar cel mic este luna. Dar – atenţie! şi ei se socotesc a fi planete! Stele se numesc acele corpuri „fixe” ce se rotesc împreună cu cerul de la răsărit la apus.

Pentru cei cu tendinţe protestante (sola scriptura) ce vor întreba deja: Dar unde scrie aşa ceva în Scriptură? vom indica faptul că am folosit şi vom folosi în continuare şi surse patristice tradiţionale:

„Dar cei ce sar peste şanţuri[2] folosesc cuvintele acestea ale Scripturii pentru apărarea horoscopului şi spun că viaţa noastră depinde de mişcările cereşti; de aceea şi haldeii citesc în stele semne ale întâmplărilor din viaţa noastră…

Ce spun ei? Spun că întâlnirea stelelor mişcătoare, adică a planetelor, cu stelele din zodiac…”[3]

Despre cer.[4]

 

…Ei susţin, că cerul are şapte zone, una mai înaltă decât alta. Ei susţin că cerul are o natură foarte fină, ca fumul şi că fiecare zonă, are câte o planetă. Au spus că sunt şapte planete: Soarele, Luna, Jupiter, Mercur, Marte, Venus şi Saturn… Au numit pe acestea planete, pentrucă se mişcă contrar mişcării cerului: cerul şi celelalte stele se mişcă dela răsărit la apus, dar numai acestea se mişcă dela apus la răsărit. Şi acest lucru îl vom observa la mersul lunii, care în fiecare seară dă puţin îndărăt.

 

Despre lumină, foc, luminători, soare, lună şi stele.

 

…Învăţaţii spun că printre aceşti luminători sânt şapte planete; ei spun deasemeni că ele au o mişcare contrară cerului. Din pricina aceasta le-au numit planete. Ei spun[5]cerul se mişcă dela răsărit la apus şi planetele dela apus la răsărit iar cerul trage împreună cu el pe cele şapte planete prin mişcarea lui, pentru că este mai iute. Numele celor şapte planete sânt acestea: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter, Saturn. În fiecare zonă a cerului se află câte una din cele şapte planete:

În prima, adică în cea mai de sus, Saturn ђ

În a doua, Jupiter

În a treia, Marte ♂

În a patra, Soarele  ☼

În a cincea, Venus ♀

În a şasea, Mercur

În a şaptea şi cea mai de jos, Luna ƒƒ

Ele îşi urmează fără încetare calea pe care Creatorul le-a orânduit-o lor şi aşa cum le-a întemeiat, după cum spune dumnezeescul David: „Luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat”[6].  Prin cuvintele „le-ai întemeiat” a arătat fixitatea şi imutabilitatea orânduielii şi aşezării date lor de Dumnezeu…

Învăţaţii spun că dintre stele, sânt pe cer doisprezece zodii, care au o mişcare contrară soarelui, lunii şi celorlalte cinci planete şi că prin cele douăsprezece zodii trec cele şapte planete. Soarele face o lună în fiecare zodie şi timp de doisprezece luni străbate cele douăsprezece zodii. Numele celor douăsprezece zodii şi lunile lor sânt acestea:

Berbecul primeşte soarele în luna lui martie 21

Taurul în luna lui aprilie 23.

Gemenii în luna lui mai 24,

Racul în luna lui iunie 24.

Leul în luna lui iulie 25.

Fecioara în luna lui august 25.

Balanţa în luna lui septembrie 25.

Scorpionul în luna lui octombrie 25.

Săgetătorul în luna lui noiembrie 25.

Capricornul în luna lui decembrie 25.

Vărsătorul în luna lui ianuarie 25.

Peştii în luna lui februarie 24.

Iar luna ƒ străbate cele douăsprezece zodii în fiecare lună, deoarece este mai joasă şi trece prin ele mai repede. Căci după cum dacă vei face un cerc înăuntru altui cerc, cercul dinăuntru va fi mai mic, tot astfel şi drumul lunii, care este mai joasă, este şi mai mic şi se termină mai iute…

Ciclul zodiacal se mişcă oblic. El este împărţit în 12 părţi, care se numesc zodii. Zodia are 30 de grade, iar gradul 60 de minute. Aşadar cerul are 360 de grade, emisfera de deasupra pământului are 180 de grade şi cea de sub pământ 180 de grade.

 

Casele planetelor.

 

Berbecul şi Scorpionul sunt casele lui Marte; Taurul şi Balanţa ale lui Venus; Gemenii şi Fecioara ale lui Mercur; Racul a Lunii; Leul a Soarelui; Săgetătorul şi Peştii ale lui Jupiter; Capricornul şi Vărsătorul ale lui Saturn.”

S-ar putea pune pe bună dreptate şi următoarea întrebare: „Referatul din Cartea Facerii este relatat de către Moise la multă vreme de la desfăşurarea evenimentelor. (Pentru cei ce primesc cronologia tradiţională, ar fi la aprox. 3-4000 de ani de la Facerea lumii.) Dar până atunci ce spunea revelaţia?”

La această întrebare avem un răspuns, tradiţional, ce poate fi numit şi apocrif, conţinut în cărţile de cronologie bisericească numite Hronograf. Potrivit acestor surse vrednice de crezare, primul om care a primit descoperirea aşezării şi mişcării corpurilor cereşti, deci a cosmologiei şi astrologiei a fost Set, în jurul anului 300 de la Facerea lumii:       

 

         Cronograf (sec. XVII)

 

Şi se alese Sith <om> blând, bun şi înţelept şi drept lui Dumnezeu. Acesta <Sith cu> înţelepciunea sa a pus nume celor şapte planete ale cerului şi a priceput şi cum se întoarce cerul.[7]

Hronograf (sec. XVII)

„Set întru răpirea sa de îngerul a văzut aşezarea făpturii celei de Sus, frumuseţea Cerului şi mişcarea acelora. Alergarea soarelui şi a lunii şi a stelelor, tocmirea cereştilor semne, care se numesc planete şi lucrările acelea le-a cunoscut şi multe lucruri nevăzute a văzut şi pe cele neştiute le-a ştiut, patruzeci de zile învăţându-se de îngerul acela…

De crezut este şi aceasta, că Adam şi Set după înţelepciunea şi cunoştinţa ce li s-a dat lor de la Dumnezeu, au aşezat anul în zile şi în săptămâni şi în luni şi i-a învăţat pe oameni ştiinţa înconjurării anului şi numărarea zilelor şi a săptămânilor şi a lunilor şi a anilor.[8]

Aceasta este desigur iniţierea divină în tainele cosmologiei şi astrologiei lui Dumnezeu. Observăm şi modalitatea ei supranaturală: Set este răpit la cer 40 de zile de către înger. În sec. XX oamenii de ştiinţă atei, atât din Occidentul capitalist (S.U.A.) cât şi din Răsăritul comunist (U.R.S.S.), vor, precum cei din vechime la Turnul Babel, să ajungă la cer prin propriile lor mijloace, cu ajutorul sateliţilor şi rachetelor. Dar în ce scop? Acela declarat de „cucerire a spaţiului cosmic”. În felul acesta, se repetă după 1953 ceea ce s-a petrecut cu puterile papistaşe apusene după 1453: marile descoperiri geografice, ce au dus imediat la cuceririle acelor teritorii şi populaţii descoperite, şi includerea lor în uriaşe imperii coloniale. Acum se urmăreşte acelaşi lucru, doar că la o scară planetară. Aceasta este explicaţia sumelor fabuloase care se alocă acestor programe spaţiale, în fruntea cărora se găseşte agenţia NASA.

Revenind, vom spune că în paralel cu seminţia binecuvântată a lui Set, „fiii lui Dumnezeu”, au existat şi urmaşii lui Cain, ce s-au abătut de la poruncile lui Dumnezeu, şi au fost iniţiatorii magiei, ocultismului, vrăjitoriei, ghicitului, ocultismului, idolatriei şi politeismului.

Să vedem acum apariţia şi istoricul astrologiei din perspectiva bisericească:

„Întru aceea au sosit şi nişte filosofi de la răsărit. Aceşti filosofi erau crai dela Persida, căci atuncea craii şi împăraţii erau filosofi şi ştiau întoarcerea cerului şi umblarea stelelor. Acest meşteşug îl învă­ţaseră aceştia dela Valaam strămoşul lor, carele pro­rocise de Hristos şi zisese aşa[9]: „Străluci-va o stea dintru Iacov şi se va ridica un om dintru israilteni şi va pierde pre toţi boierii moavitenilor”.”[10]

„Uitând de unul Dumnezeu, viu şi atotputernic, răsăritul căzuse de-a lungul vremii sub stăpânirea firii omului şi, întrucât stelele sunt corpurile cele mai puternice din lumea zidită, aceasta înseamnă că ei se aflau sub stăpânirea stelelor. Popoarele răsăritene credeau că stelele erau fiinţe vii şi puternice care stăpâneau atât toate lucrurile făcute de pe pământ, cât şi vieţile oamenilor. Popoarele răsăritene le idolatrizau privindu-le pe unele ca fiind bune iar altele rele. Ele semnificau zei buni sau răi, care înviorau sau ardeau cu ochii lor învăpăiaţi, păstrând sau omorând viaţa. Oamenii aduceau jertfe, chiar şi jertfe omeneşti, atât zeilor buni, cât şi celor răi, pentru a câştiga bunăvoirea zeilor buni şi a îndepărta vrăjmăşia celor răi. Pentru a scăpa de aceste credinţe populare nepotrivite cu înţelepciunea omului, învăţaţii din răsărit au început să caute în stele şi să vadă ce pot aduce ele în vieţile oamenilor. Ei au fost primii care au făcut ştiinţa stelelor: aceea pe care o numim astrologie. Totuşi, această ştiinţă nu a adus oamenilor libertate, ci a descoperit o înrobire şi mai mare şi teamă şi mai mare. Craii de la răsărit „au descoperit” că stelele nu erau de fapt zei, aşa cum credeau oamenii, ci, că influenţa lor puternică asupra tuturor lucrurilor vii de pe pământ era atât de mare şi cu o precizie atât de matematică, încât nici o fiinţă vie nu era în stare, printr-o fărâmă de spaţiu sau printr-o clipă, să se elibereze de această înrobire oarbă şi nemiloasă a stelelor. Ca şi cum stelele nu ar fi fost făcute pentru om, ci omul pentru stele! Stelele cârmuiau naşterea şi viaţa lui, întâmplările fericite şi nefericite, caracterul şi transformările lui, fiecare întâmplare din viaţa lui şi chiar moartea! Omul era un rob desăvârşit şi fără de ajutor în faţa stelelor. El era un vis, în care stelele iarăşi i-au întunecat conştiinţa. Această „ştiinţă” a adus sau a îndrumat şi a hrănit toate felurile de ocultism, vrăjitorie, prezicerea viitorului, descântece şi farmece, şi toate celelalte lucruri care, pentru creştini, au un singur nume: superstiţie. Acesta era un nor întunecat şi sufocant care s-a răspândit din răsărit înspre apus şi a apăsat asupra întregii lumi cu greutatea lui ucigătoare. Şi astfel craii nu au lăsat conştiinţa omului liberă, ci au înrobit-o şi mai tare, alcătuind un sistem adânc de fatalism, în care omul era sufocat de groaza de a fi singur, lepădat şi lipsit de ajutor.”[11]

Scriptura este extrem de săracă în referiri astrologice. Singurul pasaj relevant poate fi găsit la Iov, IX, 7-9:

„Cela ce zice soarelui şi nu răsare, şi asupra stelelor pecetluieşte; Cela ce au întins cerul singur şi umblă ca pre faţa pământului pre mare;  Cela ce face Găinuşa şi Luceafăr de seară şi Raliţa despre miază-noapte şi pre ţiitorul răsăritului.”

Se găsesc însă mult mai multe referiri legate de interzicerea mai întâi al cultului politeist al aştrilor, urmată şi de oprirea cu străşnicie de către Dumnezeu a „slujirii stelelor”, chiar la nivelul meşteşugului astrologic al magilor persani. Despre ei troparul Naşterii spune: „Naşterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Căci întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pre Tine Răsăritul cel de sus, Doamne  slavă Ţie!”

Legea lui Dumnezeu dată prin proorocul Moise grăieşte astfel:

„Ca să nu cauţi în cer vreodinioară şi, văzând soarele şi luna şi stelele şi toate podoabele cerului, înşelându-te să te închini lor şi să slujeşti lor, carele au împărţit Domnul Dumnezeul tău pre dânsele la toate limbile ce sunt sub cer.” (Deuteronom IV, 19).

„Iară de se va afla întru tine, întru una din cetăţile tale din carele Domnul Dumnezeul tău dă ţie, bărbat au femeie carele va face rău înaintea Domnului Dumnezeului tău, să treacă făgăduinţa Lui. Şi, mergând, vor sluji la alţi dumnezei şi se vor închina lor, soarelui au lunii, sau la tot cele dintru podoaba cerului, carele nu ţi-am poruncit ţie, şi va spune ţie şi vei cerca foarte şi, iată, adevărat s-a făcut cuvântul, s-a făcut scârba aceasta întru Izrail, şi vei scoate pre omul acela sau pre muierea aceea care au făcut acest lucru rău pre poartă şi veţi ucide pre ei cu pietre şi vor muri.” (Deuteronom XVII, 3-5).

Prescripţiile lui Moise sunt reluate şi de către proorocii următori:

„Şi casele Ierusalimului şi casele împăraţilor Iudei vor fi în ce chip locul cela ce cade de necurăţiile lor, în toate casele întru carele au tămâiat preste podurile lor la toată oastea cerului şi au turnat turnări la dumne­zei străini'”. (Ieremia XIX, 13-15).

Aşa suna legea lui Dumnezeu dată poporului ales. Dar, din păcate, chiar şi aceştia s-au abătut în repetate rânduri de la ea, cârmuitori şi popor deopotrivă:

„Şi se întoarse (Manase) şi zidi cele înalte carele surpă Ezechia, tatăl lui, şi ridică jertfelnic lui Vaal şi au făcut desişurile[12], în ce chip a făcut Ahaav, împăratul lui Israel, şi se închină la toată puterea cerului şi sluji lor. Şi zidi jertfelnic în Casa Domnului, în ce chip zice Domnul: „în Ierusalim voi pune numele Meu!”. Şi zidi jertfelnic la toată puterea cerului într-amândouă curţile Casei Domnului.” (IV Regi XXI, 3-7)

Împăratului Iosia, ajutat de arhiereul Helchia, a luat măsuri deosebit de drastice spre a stârpi idolatria astrologică:

„Şi porunci împăratul Helchiei, preotului celui mare, şi preoţilor îndoirii şi celor ce păzesc pragul, ca să scoată din biserica Domnului toate uneltele cele făcute lui Vaal şi desimei şi a toată puterea cerului, şi le arse pre ele afară din Ierusalim, în Sadimoth al Chedrilor, şi puse ţărâna lor la Vethil. Şi au ars pre homarimi[13] care i-au dat împăraţii Iudei şi tămâia întru cele înalte şi întru cetăţile Iudei şi întru împrejurele Ieru­salimului şi pre cei ce tămâia lui Vaal şi soarelui şi lunii şi la mazorothi şi la toată puterea cerului.” (4 Împăraţi XXIII, 4-14)

*

Este ştiut faptul că, nu numai popoarele din Mesopotamia şi Persia antică s-au ocupat cu studiul astrelor. Acesta cuprindea în acelaşi timp şi astrologia şi astronomia, cele două despărţindu-se mult mai târziu, în timpul perioadei iluministe (sec. XVIII). Astfel se cunosc realizările egiptenilor, grecilor, chinezilor, aztecilor, druizilor celţi, ba chiar şi ale dacilor. Sanctuarul de la Sarmisegetuza cuprinde fără tăgadă ruine ale unui observator astronomic.

Preocupările astrologice au avut, desigur, şi un aspect foarte pragmatic. Acest lucru este logic, având în vedere înclinaţia trupească şi lumească a întemeietorilor acestei ştiinţe căzute, seminţia cainită. Chiar dacă aceasta a pierit cu totul în timpul potopului, duhul lor a continuat, continuă şi va lucra până la sfârşitul veacurilor.

În ce ar consta atunci diferenţa între astrologia „bună” şi cea „rea”? Vom afla acest răspuns, înţelegând pentru ce a fost necesar ca omul să cunoască mişcările cerului, fiind iniţiat în acestea, după cum am văzut de către Dumnezeu: „…Lui, adică omului – în scopul căruia a îngăduit El şi mării să se lase străbătută (de corăbii), împodobind totodată pământul cu nesfârşita felurime a plantelor. Lui i-a dat putere peste jivinele care mişună în adâncuri, şi peste zburătoare. Pe el l-a înzestrat cu puterea cunoaşterii, ca să poată îmbrăţişa toate ştiinţele, dându-i spre contemplare până şi alcătuirea cerurilor, învăţându-l ciclurile soarelui, fazele lunii, orbitele planetelor şi poziţiile stelelor fixe.[14]

„Elinii spun că prin răsăritul apusul şi prin conjuncţia acestor stele, a soarelui şi a lunii se conduc destinele noastre. Cu acestea se ocupă astrologia. Dar noi susţinem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune de vânturi şi de alte asemenea, dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre, căci noi am fost făcuţi liberi de Creator şi suntem stăpânii faptelor noastre. Dacă facem toate din cauza mişcării stelelor, facem cu necesitate ceea ce facem; iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute nici viciu…

Noi spunem că stelele nu sunt cauza celor care se întâmplă, nici a producerii celor care se fac[15], nici a distrugerii celor care pier, ci mai degrabă semne ale ploilor şi ale schimbării aerului.[16]

Deci, folosul cunoaşterii poziţiilor şi mişcărilor planetelor şi stelelor a fost un legat în primul rând de meteorologie şi agricultură, iar mai târziu de călătorii, în special navigaţia pe mări şi oceane.

Aşa au folosit astrologia (şi calendarul) „fiii lui Dumnezeu”, adică setiţii. Dar să nu uităm că în acelaşi timp trăiau „fiii oamenilor”, cainiţii, care au folosit aceleaşi cunoştinţe în scopuri lărgite, nebinecuvântate de Dumnezeu. Care au fost aceste scopuri?

Conform firii căzute în păcatul cunoştinţei binelui şi răului, curiozitatea cunoaşterii viitorului s-a împletit cu dorinţa de a controla şi manipula aceste cunoştinţe în folos propriu egoist. Cunoaşterea viitorului este în mod firesc inaccesibilă oamenilor. Ea este în mod providenţial încredinţată de Dumnezeu unor vase alese, proorocii şi sfinţii cu darul înainte vederii. Dar cainiţii, magicienii, ocultiştii, fiind, ca şi tatăl lor diavolul, lipsiţi de aceste harisme, au căutat să le suplinească prin tot felul de tehnici divinatorii. Una din cele mai importante şi folosite a fost tocmai astrologia. Prin studiul amănunţit al poziţiilor şi mişcărilor planetelor şi stelelor s-au făcut diferite predicţii, de la nivel personal, până la cel social. Acestea se potriveau uneori, astfel că cei înşelaţi de ele căpătau o şi mai mare încredinţare în valabilitatea „ştiinţei” lor.

Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti au întărit la unison osândirea astrologiei:

 

Tertulian (Sec. III)

„Între diferitele îndeletniciri ale oamenilor nu se poate să nu observăm unele arte sau profesii care înles­nesc închi­na­rea la idoli. De astrologi nici nu se face să mai vorbim, întrucât însă unul din ei a cutezat să se jus­tifice de faptul că continuă să practice această profesie, am de gând să spun câteva cuvinte în legătură cu aceasta. Nu voi spune că a aşeza nume de dumnezei falşi în cer, a le atribui un fel de atotputernicie şi a-i abate pe oameni de la înălţarea rugăciunilor către Dumnezeu, insuflându-le credinţa că destinul lor este invariabil predeterminat de astre – nu voi spune că toate acestea ar fi totuna cu ve­nerarea unor dum­nezei falşi. Eu afirm însă că astrolo­gia, în acest caz, se asemuieşte îngerilor căzuţi care s-au îndepărtat de la Dumnezeu pentru a înşela neamul omenesc… Dacă magia este pasibilă de pedeapsă, iar astrologia reprezintă o varie­tate a ei, atunci împreună cu genul este condamnabilă şi specia. Astfel, din timpul apariţiei Evangheliei, tot soiul de sofişti, astrologi, vrăjitori, magi şi ghicitori trebuie să fie obli­gatoriu pedepsiţi”

 

Sf. Vasile cel Mare (sec. IV)

„…Cei care au descoperit horoscopul, văzând că lungimea timpului le scapă multe din poziţiile stelelor, au luat o măsură de timp foarte mică, ca şi cum într-un timp foarte scurt – „ca într-o clipă şi în clipită de ochi”[17], după cum zice Apostolul – ar fi mare deosebire între naşterea unui om şi naşterea altui om; şi spun: Cel care s-a născut în această clipă de vreme va fi stăpân peste oraşe, domn peste popoare, foarte bogat şi prea puternic; iar altul, care născut în altă clipită de vreme, va ajunge un cerşetor, un om fără căpătâi, va merge din uşă în uşă ca să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. De aceea astrologii au împărţit aşa-numitul ciclu zodiac în douăsprezece părţi; şi pentru că soarele străbate în treizeci de zile a douăsprezecea parte a acestei sfere, pe care ei o nu­mesc fixă, au împărţit în treizeci de părţi fiecare din cele douăsprezece părţi; apoi pe fiecare parte din aceste ultime părţi le-au împărţit iarăşi în şaizeci de părţi, apoi iarăşi pe fiecare din aceste şaizeci le-au tăiat în câte şaizeci de părţi.

Să luăm deci naşterile celor care se nasc şi să ve­dem dacă astrologii vor putea păzi cu precizie aceas­tă împărţire a timpului.

Îndată ce se naşte copilul, moaşa se uită dacă e băiat sau fată; apoi aşteaptă strigătul, semn că cel născut este viu. Câte clipite din cele şaizeci vrei să treacă în această vreme? Moaşa îi spune haldeului de noul-născut. Vrei să-mi spui câte clipite de vreme au trecut până a ajuns glasul moaşei la urechea hal­deului, mai ales dacă haldeul, care însemnează ora, se află în afara camerei unde s-a născut copilul? Că trebuie ca cel care va face horoscopul să noteze foar­te exact ora naşterii copilului, fie de se întâmplă ziua, fie noaptea.

Câtă mulţime de clipite din cele şaizeci vrei să punem că a trecut în acest timp? Trebuie ne­apărat apoi să fie găsită steaua horoscopului, nu nu­mai în care parte din cele douăsprezece părţi ale zo­diacului se găseşte, ci şi în care parte din această a douăsprezecea parte şi în care din cele şaizeci de părţi în care am spus că este împărţită; sau, ca să fie măsurătoarea cât se poate mai exactă, în care din cele şaizeci de părţi din primele şaizeci de părţi se găseşte steaua. Şi această cercetare amănunţită şi ne­înţeleasă a timpului trebuie neapărat făcută, spun ei, cu fiecare planetă, pentru a afla în ce legătură stă ea cu stelele fixe şi ce figură formau între ele atunci când s-a născut copilul.

Deci, dacă este cu neputinţă să cunoşti exact clipa în care s-a născut copilul, iar cea mai mică greşeală a stricat totul, se fac de râs şi cei care se ocupă cu această ştiinţă, care nu e ştiinţă, dar şi cei care se uită cu uimire la ei, ca la unii care ar putea să le cunoască destinul lor.

 

VI

Dar ce concluzie trag ei din toate aceste cercetări ? Cutare, spun ei, va fi cu părul creţ şi cu privirea strălucitoare, pentru că s-a născut în zodia berbecului, că aşa arată acest animal; dar va fi şi mare la suflet, pentru că berbecul are în el fire de conducător; va fi şi darnic, dar şi strângător, pentru că animalul acesta leapădă lâna fără părere de rău şi şi-o dobândeşte uşor datorită firii sale. Cel născut în zodia taurului va fi răbdător în nenorociri şi muncitor, pentru că taurul trage la jug. Cel născut în zodia scorpionului va fi bătăios prin asemănarea cu acest animal. Cel născut în zodia Cumpenii va fi drept, din pricina egalităţii talere­lor cântarelor pe care le folosim. Ce poate fi mai de râs decât acestea? Berbecele, de care tu legi naşterea omului, este a douăsprezecea parte a cercului, în care soarele atinge semnele de primăvară; cumpăna şi tau­rul la fel; fiecare din aceste zodii sunt câte a douăspre­zecea parte din aşa-numitul ciclu zodiacal. Deci, dacă spui că în ciclul zodiacal stau cauzele principale care determină viaţa oamenilor, pentru ce atunci caracteri­zezi firea oamenilor care se nasc după dobitoacele care trăiesc printre noi?

VII

Şi astrologii nu se mărginesc numai la atâta! Ci chiar voia noastră liberă, care este stăpâna fiecăruia din noi – adică săvârşirea virtuţii şi a viciului -, ca şi cauzele faptelor noastre sunt şi ele făcute de astro­logi dependente de cele de pe cer. A-i combate este de-a dreptul ridicol; dar pentru că mulţi sunt stăpâniţi de această rătăcire, poate că e bine să n-o trecem sub tăcere.

Mai întâi să-i întrebăm pe aceştia: Se schimbă, oare, poziţiile stelelor de nenumărate ori în fiecare zi? Că sunt stele care se mişcă necontenit, aşa numi­tele planete; unele din ele se ajung mai repede unele pe altele; altele îşi fac mai încet mişcările lor de re­voluţie, aşa că de multe ori în acelaşi ceas se şi pri­vesc unele pe altele şi se şi ascund; iar cei care fac horoscopul spun că în timpul naşterilor are foarte mare putere dacă cel care se naşte este privit de o planetă făcătoare de bine sau de o planetă făcătoare de rău. Adeseori aceia, negăsind timpul în care să dea mărturie planeta cea făcătoare de bine, din pri­cina necunoştinţei uneia din acele foarte mici secţi­uni a zodiacului, atunci ei aşază acel moment într-o parte a zodiacului în care se află destinul cel rău. Că mă silesc să folosesc chiar cuvintele lor. În spusele lor însă este multă prostie şi încă mai multă necre­dinţă. Că stelele care fac rău mută cauza răutăţii lor asupra Creatorului stelelor. Dacă răul vine datorită naturii stelelor, atunci Creatorul este autorul răului; iar dacă fac răul cu voinţa lor cea liberă, urmează că ele sunt fiinţe care ştiu să facă alegerea între fapte şi că folosesc mişcările lor în chip liber şi cu de la sine putere. Dar este mai mult decât o nebunie să-ţi ima­ginezi aşa ceva despre cele neînsufleţite! Apoi ce mare nesocotinţă este să nu împărţi binele şi răul fie­căruia după meritul lui, ci cutare să fie făcător de bine pentru că o planetă s-a aflat în cutare loc, iar cu­tare să fie făcător de rele pentru că a fost văzut de cutare planetă şi iarăşi să-şi piardă răutatea dacă planeta îşi schimbă puţin poziţia! Dar destul despre acestea! Dacă în fiecare clipită de vreme stelele trec de la o poziţie la alta, iar între aceste nenumărate schimbări, adeseori într-o zi, figurile lor formează naşteri împărăteşti, pentru ce nu se nasc în fiecare zi împăraţi?” [18]

 

Fericitul Augustin (sec. IV-V)

 

„…Oare, totuşi, prin acel bătrân mi-ai lipsit sau ai încetat să vindeci sufletul meu? În adevăr, deoarece ajunsesem să-i fiu mai apropiat şi mă ţineam strâns de convorbirile cu el – căci erau plăcute şi serioase -, când a aflat din convorbirile cu mine că mă dedasem studiului cărţilor cu horoscopuri, m-a sfătuit cu bunăvoinţă şi părinteşte să le arunc şi să nu cheltui zadarnic grija şi osteneala necesară lucrurilor folositoare, pentru acele deşertăciuni, spunând că el învăţase atât de bine acele cărţi, încât, în primii ani ai vieţii sale, voise să facă din Astrologie o ocupaţie din care să-şi ducă viaţa şi credea că dacă putuse să înţeleagă pe Hippocrate putuse desigur să înţeleagă şi acele scrieri. Şi nu pentru alt motiv le părăsise după aceea, ca să urmeze medi­cina, ci numai pentru că înţelesese că sunt foarte false şi, om serios cum era, nu voia să-şi câştige existenţa înşelând oame­nii. «Dar tu, zice, care ai cu ce să te întreţii între oameni, prac­ticând retorica, urmezi totuşi această înşelătorie cu liberă pa­siune, nu din nevoia de câştig. Cu atât mai mult trebuie să mă crezi în ceea ce am spus despre aceea, eu care m-am silit s-o învăţ atât de perfect, încât am voit ca numai din practicarea ei să trăiesc». Întrebându-l eu cum se face că multe ade­văruri erau spuse de ea, el mi-a răspuns, cum a putut, ca întâmplarea, care este răspândită peste tot în natură, face acest lucru. Căci dacă din paginile unui poet oarecare, ce cântă şi este atent la cu totul altceva, când îl consultă cineva iese de multe ori, în mod minunat, vreun vers în armonie cu tema, zicea el, atunci nu este de mirare dacă într-un suflet ome­nesc, dintr-o înclinare superioară, suflet care nu ştie ce se petrece în sine, sună ceva, nu printr-un meşteşug, ci prin întâmplare, ceva care să se potrivească cu lucrurile sau faptele celui care întreabă.

…Respinsesem deja prezicerile înşelătoare ale astrolo­gilor şi nelegiuitele lor aiureli. …Nebridius îmi zicea deseori că aceea nu este o artă de a prezice viitorul. Presupunerile oamenilor  – zicea el – au adesea puterea sorţii şi multe, prin faptul că sunt spuse, au să se întâmple în viitor fără ştirea acelora care le afirmă. Oamenii dau peste ele tocmai prin faptul că nu tac. Tu mi-ai procurat, deci, un prie­ten care consulta cu stăruinţă pe astrologi, dar nu cunoştea ştiinţa lor, ci, cum am spus,îi consulta din curiozitate, care ştia totuşi ceva pe care zicea că-l auzise de la tatăl său, dar nu-şi dădea seama cât valora acel ceva, ca să dărâme numele acelei arte.

Ei bine, acest bărbat cu numele Firminus, care printr-o învăţătură liberală se formase în arta oratoriei, consultându-mă, ca pe unul pe care-l iubea mult, cu privire la anumite afaceri ale sale, în care se mărise speranţa lui lumească, m-a întrebat ce cred eu în legătură cu constelaţiile sale. Eu însă, care începusem să trec de partea lui Nebridius, în legătură cu această problemă, nu am refuzat de a face pre­supuneri şi de a spune ceea ce îmi venea în minte, dar adăugam că toate acele lucruri, după convingerea mea, sunt vrednice de râs şi lipsite de temei.

…Dar faptul că, privind aceleaşi constelaţii, spuneam lucruri diferite, dacă spuneam adevărul, iar dacă aş fi spus aceleaşi lucruri, aş fi spus un neadevăr, îngăduie concluzia foarte sigură că acele lucruri oare se spuneau potrivit adevărului, după cercetarea constelaţiilor, nu erau afirmate potrivit unei metode ştiinţifice, ci la întâm­plare, iar cele afirmate fals nu se datorau cunoaşterii metodei ştiinţifice, ci minciunii şi întâmplării.”[19]

Sfântul  Grigorie Palama (sec. XIV):

 

„Nu numai a şti cineva pre Dumnezeu, şi a se cunoaşte omul pre sine şi starea sa (ceea ce şi cei mai simpli creştini acum o cunosc), mai înaltă ştiinţă este decât fizica şi astrologia şi decât orice filosofie despre aceste învăţături, ci şi a cunoaşte neputinţa minţii noastre şi a căuta să o vindecăm, mult mai bine este cu neasemănare, decât a şti de a cerca mărimea stelelor, cuvinte de fizică, şi cum s-au făcut cele de jos, şi schimbările celor de sus, înturnări şi răsăriri de stele, întăriri şi răsturnări, depărtări şi împreunări, şi în scurt, toate legăturile aceii de în multe feluri mişcare. Că cel ce cunoaşte neputinţa minţii sale, a aflat pe unde să intre în locul mântuirii sale, şi a se apropia de lumina cunoştinţei, şi va primi adevărata înţelepciune, care şi în veacul de acum nu se va dezlega împreună cu dânsul.”[20]

Sf. Simeon al Tesalonicului (sec. XIV)

 

A vorbi despre noroc, despre ursitori, despre ex­plicarea naş­te­­rilor, după zodii sau stele şi pentru citirile de stele e lu­cru nebunesc şi fără de Dumnezeu… însă bu­nătăţile şi rău­tă­ţile noastre se mişcă după a noastră singură voinţă”[21]

Canoanele Bisericii întăresc acestea:

Canon 36 Laodiceea

 

„Nu se cuvine cei ieraticeşti [sfinţiţi], ori clericii, a fi vrăjitori ori descântători, ori matimatici, ori astrologi, sau a face cele ce se zic filactírii [baere] care sunt legături ale sufletelor lor. Iar cei ce le poartă, am poruncit să se arunce din Biserică.”[22]

De aici rezultă nu numai interdicţia practicilor gen „deschisul cărţii”, ci şi orice preocupări astrologice, sau încurajarea lor, sau fie şi acceptarea lor tacită. La spovedanie ar fi indicată cercetarea mai atentă, în special a femeilor, pentru a vedea dacă nu au căzut în acest păcat, pe care cele mai multe dintre ele nu îl conştientizează ca atare.

 

Pravila bisericească 

 

„2045. – Astrologia sau căutarea în zodii, expusă atrăgător în horoscop, este pretinsa ştiinţă, prin care se poate cunoaşte felul de a fi, şi soarta cuiva, după zilele planetelor, şi a constatărilor astronomice. În realitate este o mistificare ocultistă, contrară adevărului şi osândită de Biserică fiindcă n-are nici o legătură cu ştiinţa astronomică sau adevărurile revelaţiei.[23]

*

 

Întrucât am amintit la începutul articolului de „new age”, să ne amintim că ideologia acestei mişcări face uz intens de astrologie, numind această eră „era Vărsătorului”:

„În accepţiunea modernă mişcarea new age a apărut în secolul al XX-lea în S.U.A.. Până aici, o afirmaţie de puţină acribie ştiinţifică. Dar am ales în mod intenţionat această formulare generală pentru a sublinia caracterul oarecum difuz al mişcării. Dacă în privinţa spaţiului putem specifica statul California, problema datei de naştere a mişcării e mai controversată. În funcţie de perspectiva astrologică, antropologică sau psihologică, diferiţi cercetători au plasat momentul incipient fie în anul 1904 sau 1910 sau 1917, după alţii la 5 februarie 1962 (când s-a produs o anume grupare a planetelor). După Jung, era Vărsătorului începe în 1997 sau 2154. Această totală imprecizie şi lipsă de coerenţă este tipică mişcării şi se datorează faptului că are la bază interpretări astrologice ce sunt supuse arbitrariului şi subiectivismului celor în cauză.”[24]

„Erele” la care se referă aceşti prooroci de sorginte ocultă francmasonică şi teosofică, se delimitează după criteriile astrologice potrivit cărora soarele parcurge în chip regresiv timp de aproximativ 2 160 de ani un sector celest din cele 12 numite zodii. Acest parcurs are consecinţe majore ce determină schimbări cu un caracter evolutiv ciclic în mentalitatea, cultura şi chiar spiritualitatea omenirii. În momentul de faţă suntem ,,martorii trecerii” de la era Peştilor la cea a Vărsătorului sub semnul căruia se va instala noua eră. Se poate constata cum procesul de precesie (mişcare astronomică inversă) devine o utopie de tip dublu milenist (2 000 de ani de fericire în Vărsător). În filmul muzical (operă rock) hippy al anilor ‘60 Hair[25] (Broadway 1968) una din temele cheie este piesa programatică The Age of Aquarius[26]:

Când Luna va fi în casa a şaptea

Şi Jupiter aliniat cu Marte

Atunci pacea va călăuzi planetele

Şi dragostea va mâna stelele

Sunt zorii erei Vărsătorului…

Armonie şi înţelegere

 Simpatie şi încredere din belşug

 S-a terminat cu minciunile şi înşelăciunile

 Vise aurite şi vedenii

 Revelaţii misterioase în cristale 

Şi adevărata eliberare a minţii 

 Vărsătorul,

Vărsătorul.[27]

Din punct de vedere astronomic observaţiile astrologilor new age suferă de grave fisuri ce fac să apară o multitudine de cronologii diferite cu privire la momentul acestei treceri. Ceea ce ne interesează pe noi în acest studiu sunt însă implicaţiile teologice prezente în aceste concepţii şi efectul lor asupra credinţei şi învăţăturii creştine. Căci, departe de a fi o simplă aberaţie astronomică şi măruntă superstiţie, mişcarea new age se conturează ca un periculos adversar al creştinismului la scară mondială.” [28]

Nu ar strica să ne oprim un moment pentru a cerceta din punct de vedere astrologic/astronomic pe ce se întemeiază aceste presupuneri.

Să vedem ce spun despre zodii manualele de astronomie din ciclul de liceu. Facem abstracţie deocamdată în ce măsură sunt ele predate în realitate şi cât anume din aceste noţiuni rămâne fixat în minţile adolescenţilor. Deci, să redăm noţiunile:

„În prezent,[29] punctul echinocţiului de primăvară se află în constelaţia Peştilor, iar al echinocţiului de toamnă în constelaţia Fecioarei.

Cele 12 constelaţii prin care trece ecliptica formează zodiacul şi se numesc constelaţii zodiacale. Zodiac este un cuvânt grecesc, care înseamnă cercul animalelor; i s-a spus aşa, deoarece majoritatea acestor constelaţii poartă denumiri de animale. Constelaţiile zodiacale sunt: Peştii, Berbecul, Taurul, Gemenii, Cancerul (Racul), Leul, Fecioara, Balanţa, Scorpionul, Săgetătorul, Capricornul şi Vărsătorul…

Spre miezul nopţii, culminează în partea de sud a cerului constelaţia zodiacală care este diametral opusă constelaţiei în care se află Soarele în luna respectivă. De exemplu, în noiembrie, Soarele se află în constelaţia Scorpionului[30] şi pe la miezul nopţii, în această lună, culminează stelele diametral opuse din constelaţia Taurului. La amiază culminează acele constelaţii zodiacale în care se află Soarele în acel moment.”[31]

Zodiile sunt reprezentate cam în felul următor:

Astronomi vestiţi ai antichităţii, Iparh şi Claudiu Ptolemeu, au avut simultan preocupări de astrologie şi astronomie. În sistemul lor astronomic ce a dominat cu autoritate timp de peste 1500 de ani[32], zodiacul era un sector pe bolta cerului care se rotea în jurul pământului timp de 24 de ore. El era împărţit în cele 12 sectoare sau zodii.

În linii mari, sistemul clasic astrologic poate fi descris astfel:

„Vlastare când a scris acestea se pare a fi citit fragmentul din regulile pascale ale lui Anatoliu, unui alexandrin de naştere şi bărbat foarte savant din secolul al III-lea, care pe la anul 270 deveni episcop în Laodiceea Siriei şi încă trăia la anul 282. Fragmentul acesta se află păstrat în Istoria Bisericească a lui Eusebiu, episcopul Cesareei Palestinei (Cart. VIL, cap. 32 [trad. de Iosif Gheorghian, Buc. 1896 p. 244). Sub partea cea opusă a universului se înţelege emisfera sudică a glo­bului ceresc, pe care o desparte ecuatorul ceresc, numit de Matei Vlastare în alt loc al tratatului de faţă cercul cel mai mare al paralelelor, cercul echinocţial, de emisfera nordică. În luna lui martie soarele încheie cursul său prin emisfera sudică şi trece în cea nordică. El îşi are calea sa în zodiac, care este îm­părţit în 12 părţi, numite de Vlastare douăsprezecimi, 6 în emisfera nordică şi 6 în emisfera sudică. Soarele parcurge această cale într-un an trecând pe rând prin cele 12 douăsprezecimi şi petrecând în fiecare din ele câte o lună. Cele 12 luni ale anului corespund aşadar celor 12 părţi ale căii solare. Cea dintâi douăsprezecime este cea a Berbecului, în care intră soarele deodată cu trecerea sa în emisfera nordică. Când acesta se află la începutul ei, atunci este într-unul din cele două puncte, în care calea solară, ecliptica, taie ecuatorul ceresc, cercul echinocţial, şi anume în punctul echinocţial cel de primă­vară, despre care Vlastare zice în alt loc că se vede la începutul Berbecului. De aceea după pascaliograful nostru bărbaţii cei ce se ocupau cu observarea stelelor, adică astronomii, numeau această douăsprezecime a cercului zodiacal „douăsprezecimea echinocţială”. În timpul când soarele petrece în douăsprezecimea amintită, începe în emisfera nordică a creşte puterea lui încălzitoare, se deşteaptă în părţile noastre natura din somnul iernii la o viaţă nouă. Timpul acesta se potrivea foarte bine spre a începe cu el un an nou, şi de aceea luna în care cade echinocţiul de primăvară s-a ales de mai multe popoare ca luna întâia a anului; aşa începeau vechii evrei anul lor cu luna nisan, vechii romani cu martie. De aici se explică uşor şi numele: „începutul lunilor”, pe care astronomii din vechime l-au dat după Vlastare douăsprezecimei respective. Astronomia antică număra gradele lungimii soarelui şi tuturor stelelor dela 0 până la 360 de la punctul echinocţial de primăvară în direcţie spre vest. Punctul acesta este un punct de plecare la determinarea căii soarelui şi a planetelor, dintre care toate cele cunoscute în vechime îşi fac cur­sul lor în zodiac. De aici vin denumirile: „Capul cercului”, „deschiderea cursu­lui planetelor” pentru douăsprezecimea întâia. Iar dacă aceasta douăsprezecime se desemna cu denumirile: „începutul lunilor, capul cercului, deschiderea cursului planetelor”, atunci consecvent douăsprezecimea premergătoare trebuia să se nu­mească: „Ultima a lunilor, douăsprezecimea cea din capăt, încheierea revoluţiei planetelor”.[33]

Această diferenţă determină fenomenul de precesie al echinocţiilor, adică deplasarea treptată grad după grad în sensul retrograd al zodiacului de ex. de la Berbec la Peşti, apoi la Vărsător, ş.a.m.d. La acest moment fac aluzii astrologii new age.

Şi pentru că în zilele noastre cei mai mulţi oameni, fie ei credincioşi chiar practicanţi, au nevoie ca de aer şi de o confirmare din partea autorităţii ştiinţifice, le oferim aici un element care va fi pentru mulţi şocant: o hartă astronomică actuală (obţinută prin programul Home Planet – hp – ce se poate descărca gratuit de pe internet) a echinocţiului de primăvară:

 

Situaţia cerului la data de 21 martie 2010, privit din Bucureşti, ora locală 06:00.

A se observa poziţia soarelui ,,aflat în centrul diagramei în zodia Peştilor (Pisces, pe diagramă între 0° – 30°), şi aproape de zodia Vărsătorului (Aquarius, pe diagramă între (360° – 330°) Pentru obţinerea hărţii astronomice de mai sus s-au folosit observaţiile astronomice şi un program modern de calculator. Sursă: Your Sky, www.fourmilab.ch

Să vedem acum ce ne spune despre acelaşi moment o diagramă astrologică (obţinută cu programul ASTROLOG 5.40)

Zodiacul sideral la 21 martie 2010

Observaţi poziţia soarelui: exact aceeaşi arătată în diagrama precedentă.

Astrologia modernă şi contemporană este un amalgam de astrologie „clasică” fundamentată pe mişcări moderne. Norocul astrologilor profesionişti de azi este acela că adepţii şi clienţii lor sunt aproape total ignoranţi în ceea ce priveşte implicaţiile celor relatate mai sus. Priviţi numai la programele de Tv şi vedeţi imaginea actuală a astrologului: departe este tichia şi globul de cristal, bufniţa şi toiagul înstelat. În locul acestora o figură intelectuală (cu sau fără ochelari) şi cel mai adesea un laptop ce inspiră seriozitate şi acrivie ştiinţifică. Spectatorii sună în studio, comunică o dată, şi în 2-3 secunde programul astrologic (sunt mai multe de acest fel) furnizează o astrogramă.

„Zodiac tropic şi zodiac sideral

O altă chestiune legată de zodiace, care e bine să fie clară de la început pentru oricine are de-a face cu astrologia, este diferenţa dintre zodiacul tropic şi cel sideral, sau dintre zodiile astrologice şi constelaţiile zodiacale. Mulţi le confundă şi, astfel, apare pentru ei falsă dilemă: de ce se spune ca un om se naşte sub o anumita zodie, deşi la naşterea lui Soarele se afla într-o cu totul alta constelaţie zodiacală?

Confuzia apare din cauză că zodiile şi constelaţiile poartă nume identice şi, astfel, se crede că ar fi unul şi acelaşi lucru. Numele zodiilor a fost dat, într-adevăr, după cele 12 constelaţii aflate pe ecliptică, adică pe acea bandă de pe harta cerului în care se înscriu traseele planetelor sistemului solar şi ale Soarelui şi Lunii, aşa cum se vad ele de pe Pământ. Dar, în timp ce constelaţiile reprezintă poziţii fixe pe cer, date de poziţiile stelelor care le alcătuiesc (şi care se deplasează şi ele, dar atât de lent faţă de alte astre încât sunt considerate “stele fixe”), din punct de vedere fizic zodiile nu au în comun cu constelaţiile decât numele şi ordinea în care se succed în zodiac, precum şi faptul că în ambele cazuri avem Pământul ca punct de observaţie (de referinţă).

Avem, astfel, un zodiac al constelaţiilor, numit şi zodiac sideral, şi un zodiac al zodiilor astrologice propriu-zise, numit şi zodiac tropic. În zodiacul sideral, zodiile corespund aproape exact cu cele 12 constelaţii zodiacale, aşa cum se vad ele pe cer, în timp ce în zodiacul tropic, zodiile reprezintă cele 12 arce de cerc egale (corespunzând, deci, unor perioade de timp egale) parcurse de Soare de la un echinocţiu de primăvară până la următorul echinocţiu de primăvară, practic într-un an zodiacal.

 

 

 

Aceste intervale de timp nu corespund fizic constelaţiilor, ci numai simbolic şi vibraţional. Ne putem imagina aceste 2 zodiace ca fiind două cercuri suprapuse, care se rotesc cu viteze constante dar diferite, astfel încât la un moment dat zodiile şi constelaţiile se suprapun exact, dar acest moment are loc la intervale de circa 26.000 ani.

Ca să explic ceva mai clar, voi spune că punctul în care se află Soarele pe zodiacul sideral la echinocţiul de primăvară se numeşte în astronomie punctul vernal. Acest punct se deplasează continuu pe zodiacul sideral şi face un tur complet al constelaţiilor în circa 26.000 ani. La ora actuală, acest punct se găseşte cam la 7 grade în constelaţia Peştilor şi se deplasează invers, apropiindu-se de constelaţia Vărsătorului. De aceea se spune că epoca actuală este Era Peştilor şi că se apropie Era Vărsătorului (se simte deja începutul trecerii spre ea).

Asta înseamnă că doar cei născuţi în ultimele 7 grade ale unei zodii (în epoca noastră) au şi Soarele în constelaţia corespunzătoare zodiei respective.

Pentru a elimina această confuzie şi pentru a opera numai cu constelaţiile, unii astrologi (relativ puţini) folosesc zodiacul sideral. Dar cei mai mulţi astrologi folosesc, în sistemul astrologic occidental, zodiacul tropic, care are avantajul că e raportat la ciclul terestru al anotimpurilor, fiind punctat clar de echinocţii şi solstiţii, deci este mai uşor de studiat din perspectiva omului care trăieşte pe Pământ. Este foarte probabil ca, în timp, importanţa acordată în astrologie zodiacului sideral să sporească, dar asta se poate întâmpla doar pe măsură ce omul, în evoluţia conştiinţei sale, se va putea ridica la punctul în care poate aborda lucrurile din perspectiva conştiinţei cosmice, simbolizată de constelaţii. Până atunci, omul încă lucrează în bună măsură la nivelul conştiinţei planetare, terestre.

În concluzie, se poate spune că zodiacul tropic este o proiecţie a zodiacului sideral în planul de conştiinţă terestră. Mulţi îşi pun problema care dintre ele este cel mai bun. Părerea mea este că ambele sunt la fel de funcţionale, dar eficienţa fiecăruia depinde de punctul din care se abordează problema. Cel mai bun instrument este, întotdeauna, cel care se potriveşte cel mai bine cu intenţiile şi abordarea celui care îl foloseşte.”[34]

Astrologul în cauză[35] este un tipic reprezentant al melanjului dintre astrologia antică (geocentristă) şi astronomie modernă (helio/acentristă). Am tras această concluzie care nu l-ar jigni câtuşi de puţin deoarece, conform propriilor afirmaţii: „În zona României şi în toată Europa, cel mai frecvent folosit este Zodiacul European, care provine de la vechile civilizaţii care au trăit în zona indo-europeană: chaldeenii, romanii, grecii şi arabii au contribuit la ceea ce numim astăzi zodiac european. Dar, ca orice ştiinţă, astrologia este şi ea în evoluţie şi de-a lungul secolelor au apărut continuu schimbări şi îmbunătăţiri ale sistemului de lucru cu zodiacul.

Zodiacul european împarte anul în 12 zodii, prima dintre ele începând întotdeauna la echinocţiul de primăvară. Cele 12 zodii poartă numele a 12 constelaţii aflate pe ecliptică, adică pe traseul pe care – aparent – îl parcurge Soarele pe cer în jurul Pământului. Dar, în timp ce constelaţiile au poziţii spaţiale fixe pe harta cerului, zodiile sunt în realitate segmente de timp, raportate la echinocţii şi solstiţii, adică de fapt la mişcarea de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui. Doar la circa 26.000 ani, zodiile şi constelaţiile ajung să coincidă în continuumul spaţio-temporal.”[36]

Cifra de 26 000 de ani a fost obţinută după explicaţiile de manual[37], conform observaţiilor lui Iparh, efectuate asupra concordanţei dintre o stea fixă şi punctul vernal pe durate mari de timp. Astfel ar fi rezultat o diferenţă anuală de 50,3″, ceea ce ar da următoarea formulă:

  360° (21 600“)   ≈ 26 000 ani

50, 3″

Poziţia în cauză este în realitate deosebit de ingrată pentru reprezentanţii ei. Datorită însă faptului că ei nu s-au confruntat cu o contestaţie competentă, au putut să-şi menţină cu nonşalanţă poziţia rătăcită şi şubredă.

Dacă s-ar mai putea cumva lua în seamă oarecare influenţe ale constelaţiilor zodiacale, atât ale nativului[38] cât şi ale ascendentului[39], adică de fapt „zodiacul sideral”, cum se va putea explica influenţa „zodiacului tropical”, adică exact cel folosit în 99% din cazuri şi practic singurul cunoscut de opinia publică? Astrologii răspund că: „Aceste intervale de timp nu corespund fizic constelaţiilor, ci numai simbolic şi vibraţional…  În concluzie, se poate spune că zodiacul tropic este o proiecţie a zodiacului sideral în planul de conştiinţă terestră.”[40]

Ce poate fi acea influenţă „simbolică şi vibraţională” rămâne un mister de tip new age, scufundat în ceaţă. Zodiile tropicale rămân nişte simple delimitări temporale, având repere de anotimpuri, deci echinocţii şi solstiţii.

Această explicaţie pare a lămuri lucrurile şi a-i scoate din impasul jenant pe astrologi, dar în realitate lucrurile se complică şi mai mult pentru ei. Zodiile de pe zodiacul tropic devin simple intervale „simbolice şi vibraţionale”, în vreme ce constelaţiile, adică „zodiile” din zodiacul sideral rămân realităţi vizibile! În mod curent şi astrologii şi clienţii lor amestecă şi confundă cele două zodiace, mai ales că zdrobitoarea majoritate a celor din urmă nici măcar nu are habar de existenţa lor diferită. Şi atunci ne mai putem mira de datările fanteziste gen „1904 sau 1910 sau 1917, după alţii la 5 februarie 1962 (când s-a produs o anume grupare a planetelor)[41]… 1997 sau 2154[42]” Acestea ne aduc aminte de datările la fel de serioase ale sfârşitului lumii, aşa cum au fost ele expuse din acelaşi spaţiu otrăvit de ereticii milenişti mormoni, adventişti şi martori ai lui Iehova…

Ca şi când nu ar fi fost îndeajuns de rătăciţi, astrologii contemporani şi adepţii lor înşelaţi, cad şi în alte erezii: hermetismul, kabbala, heliocentrismul, evoluţionismul, reîncarnarea, karma, ufolatria, new age:

Hermetismul. Legile universale (principiile adevărului): 1. legea mentalismului; 2. legea corespondenţei; 3. legea vibraţiei; 4. legea polarităţii; 5. legea ritmului; 6. legea cauzei şi a efectului; 7. legea genului.[43]

– Evoluţionismul. „Dar, ca orice ştiinţă, astrologia este şi ea în evoluţie şi de-a lungul secolelor au apărut continuu schimbări şi îmbunătăţiri ale sistemului de lucru cu zodiacul.”[44]

– Heliocentrismul. Printre aceste „îmbunătăţiri” se numără, – se putea altfel? – abandonarea perspectivei clasice geocentrice şi preluarea fără pic de şovăire a modelului copernican: „Zodiacul european împarte anul în 12 zodii, prima dintre ele începând întotdeauna la Echinocţiul de Primăvară. Cele 12 zodii poarta numele a 12 constelaţii aflate pe ecliptică, adică pe traseul pe care – aparent – îl parcurge Soarele pe cer în jurul Pământului. Dar, în timp ce constelaţiile au poziţii spaţiale fixe pe harta cerului, zodiile sunt în realitate segmente de timp, raportate la echinocţii şi solstiţii, adică de fapt la mişcarea de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui. Doar la circa 26.000 ani, zodiile şi constelaţiile ajung să coincidă în continuumul spaţio-temporal.”[45] Astfel, astrologii îşi minează singuri baza astronomică de referinţă pentru calculele mişcărilor şi poziţiilor cereşti.

– Reîncarnarea, karma. „Care este scopul final al omului şi al umanităţii după această doctrină? După atâtea vieţi, după atâtea morţi, renaşteri, liniştiri şi redeşteptări dureroase, există oare un hotar pentru munca aceasta neostenită a sufletului? Da, fără îndoială că da…”[46]

– New age. „La orizont se ridică acum semnul Vărsătorului de Apă, semnul iubirii şi al iniţierii în tainele ocultismului.[47]

*

Să ia aminte acei ce cred, înşelaţi fiind de vrăjmaşul, că pot fi în acelaşi timp şi cu Hristos şi cu veliar, adică şi buni creştini şi adepţi ai astrologiei. Acest tip de credincios se întâlneşte din ce în ce mai des după 1990 mai ales în rândul femeilor, ce vin la biserică şi cercetează în paralel şi diferite publicaţii şi persoane implicate în astrologie. Şi – culmea! – primesc uneori de la aceşti „specialişti” îndemnul de a cere preotului să le citească moliftele Sf. Vasile cel Mare, fie în biserică, fie la domiciliu legat de sfeştanie. Acolo se zice:

„Aşa, Dumnezeule, goneşte de la robul tău (N) toată lucrarea diavolului, toată vrajba, toată fermecătura, slujirea idolească, vrăjirea cu stelele, căutarea în stele…

Ce cred aceştia că poate să însemne: „vrăjirea cu stelele, căutarea în stele”, dacă nu astrologie şi horoscop?

Cercetarea serioasă, atât cea teologică-duhovnicească, cât şi cea ştiinţifică astronomică, dovedeşte cu prisosinţă că „astrologia omului” este o rătăcire în ambele direcţii, făcând parte din domeniul magiei, ocultismului şi divinaţiei, având aceleaşi trăsături inspirate de acelaşi izvor: diavolul.

Nu putem sluji în acelaşi timp la doi stăpâni, iar lumina şi întunericul nu au nici o părtăşie. Şi cu atât mai puţin Hristos cu veliar…

_________________________________________________

[1] Corp rătăcitor.

[2] Manuscrisul Parisinus graecus 476 are pe margine, în dreptul acestui text: „Proverb despre cei care încearcă cele imposibile” (cf. BSG, p. 348, nota 2). Grigorie Dascălul comentează: „Cuvânt cu pildă grăit, pentru cei ce trec hotarul întru orice lucru, precum unul ce vrea să sae peste vreo groapă sau şanţu, făcut spre opreală, şi apoi cade înăuntru. Iar aicea să înţălege cum că cei ce fac socoteale strâmbe.” (CGD, F. 27, nota 2).

[3] Sf. Vasile cel Mare Omilii la Hexaimeron, Sofίa, Bucureşti, 2004, p. 135

[4] Sf. Ioan Damaschin Dogmatica, Ed. Librăriei teologice, Bucureşti, 1938, pp. 67-69; 72-74

[5] Tradus prin corectarea textului ediţiei din MG, adică după ediţia de la Verona, 1531, f 30v.

[6] Ps. 8, 4

[7] Cronograf, Ed. Minerva, Bucureşti, 1998, p. 13

[8] Hronograf, Pelerinul Român, Oradea, 1992, pp. 57-58

[9] Numerii XXIV, 17: „răsări-va stea din Iacov şi se va scula om din Israil şi va zdrobi pre căpeteniile lui Moav.”     

[10] Cazanie la 25 decembrie, Cazanie, Bucureşti, 1929, p. 513

[11] Sf. Nicolae Velimirovici, Predică la Naşterea Domnului

[12] Dumbravă. Jertfelnic idolesc. Cf. Biblia 1688, p. 937

[13] Homarim: preot, slujitor al idolilor.

[14] Eusebiu de Cezareea Viaţa lui Constantin cel Mare, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1991, pp. 191-192          

[15] Tradus prin corectarea textului ediţiei din MG, adică după ediţia de la Verona, 1531, f 32v.

[16] Sf. Ioan Damaschin Dogmatica, Ed. Librăriei teologice, Bucureşti, 1938, p. 69

[17] 1 Corinteni XV, 52: „întru  necurmată vreme, întru clipeala ochiului.”

[18] Sf. Vasile cel Mare Omilii la Hexaimeron, Sofίa, Bucureşti, 2004, pp. 135-142

[19] Fer. Augustin Confessiones (Mărturisiri), Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1994, pp. 138-140

[20] Sf. Grigorie Palama, „150 de capete fireşti, teologhiceşti, năravnice şi practice” în Filocalia, vol. II, „Universalia”, 2001, pp. 257-263

[21] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Parohia Valea Plopului,  Prahova, 1999, p. 516

[22] Pidalion Neamţ

[23] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Valea Plopului, 1999,  p. 512

[24] Pr. Dan Bădulescu New age Împărăţia răului, Christiana, Bucureşti, 2001, p.38. Vezi http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/443/Pr-Dan-Badulescu__carte__New-Age

[25] Vezi şi http://www.youtube.com/watch?v=gj4vfrPdfdo&playnext=1&list=PL34B09531E692A5BB

[26] http://www.youtube.com/watch?v=VwGNrpX8KCM&feature=related

[27] http://www.stlyrics.com/lyrics/hair/aquarius.htm

[28] Ibidem, p. 57

[29] 1961

[30] Eronat. După datele astronomice în vigoare, soarele se afla în noiembrie 1961 în Balanţă. Dar acest lucru este secundar.

[31] Astronomie – manual pentru clasa a XI-a reală, Ed. de Stat didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1961, pp. 37-38

[32] O perioadă de timp impunătoare, mai ales pentru cei ce adoptă cronologia bisericească tradiţională, potrivit căreia ne aflăm în anul 7514 de la facerea lumii!

[33] Diortosire după prof. Constantin Popovici nota 1), p. 2 în  Matei Vlastar: „Despre Sântele Pasce”, Cernăuţi, 1900.

[34] Sursă: http://www.eastrolog.ro/astrologie-abc/initiere-in-astrologie/002_ce-este-zodiacul.php

[35] Adi Mândruţă Tănăsescu

[36] Ibidem

[37] Vezi http://www.crystalinks.com/precession.html

[38] Poziţia soarelui în momentul naşterii

[39] Poziţia zodiei la orizont în momentul naşterii.

[40] Vezi mai sus.

[41] Vezi nota 23.  Dar la acea dată, soarele se afla în… Capricorn (zodiacul sideral, cf. Your Sky). El se afla în Vărsător conform „zodiacului tropic”, dar aici astrologii se contrazic, întrucât „erele” de câte 2 160 de ani sunt determinate de precesia echinocţiilor exclusiv în … zodiacul sideral!

[42] În sfârşit, data corectă în zodiacul sideral! (Pe cel tropic, se menţine cu hotărâre Berbecul). Dar ce ne facem cu new age-ul început în sec. XX? Mai sunt vreo 100 de ani până atunci, noi aflându-ne în continuare în „era veche” a zodiei Peştilor (creştinism, dualism, conflicte, etc.) „Zorii” se întind cam multişor, iar datele propuse în sec. XX mai au oare vreo însemnătate?

[43] http://www.eastrolog.ro/astrologie-abc/initiere-in-astrologie/002_ce-este-zodiacul.php

      Legile Universale (Principiile Adevărului)

  1. Legea Mentalismului: Totul este spirit, Universul este mental.
  2. Legea Corespondenţei: Ceea ce este sus este şi ceea ce este jos, Ceea ce este jos este şi ceea ce este sus.
  3. Legea Vibraţiei: Nimic nu este în repaus, totul se mişcă, totul vibrează.
  4. Legea Polarităţii: Totul este dublu, orice lucru are doi poli, totul are două extreme, asemănătorul şi neasemănătorul au aceeaşi semnificaţie, polii opuşi au o natura identică însă de grade diferite, extremele se ating, toate adevărurile nu sunt decât semiadevăruri, toate paradoxurile pot fi conciliate.
  5. Legea Ritmului: Totul se scurge înăuntru sau în afară, orice lucru are durata sa, totul evoluează apoi degenerează, balansul pendulei se manifestă în toate şi măsura oscilaţiei sale la dreapta este asemănătoare cu măsura oscilaţiei sale la stânga, ritmul este constant.
  6. Legea Cauzei şi a Efectului: Orice cauză are efectul său, orice efect are o cauză, totul se întâmpla conform Legii, hazardul nu este decât un nume dat unei legi necunoscute, sunt numeroase planuri ale cauzalităţii însă nimic nu scapă Legii.
  7. Legea Genului: Este un gen în toate lucrurile, totul are principiile sale, Masculin şi Feminin, genul se manifestă pe toate planurile.”

[44] Idem

[45] Idem

[46] Armand G. Constantinescu Cer şi destin Ananda Kali, 1999, p. 297

[47] Ibidem, p. 298

Adaugati un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *