Pr. Dan Bădulescu Comentariu pe marginea unui articol
Pr. Dan Bădulescu Comentariu pe marginea unui articol:
Credința și știința în gnoseologia și metodologia Ortodoxă[1] de P.C. Pr. Prof. Dr. Gheorghe Metallinos
…apărut în limba engleză la adresa web http://www.megarevma.net/Metallinos.htm, al Universității din Atena, secția teologie, actualizat pe 20 iunie 2013.
Traducerea românească a articolului se găsește aici:
Despre autor notăm următoarele:
„Profesor emerit al Facultăţii de Teologie, Universitatea Atenelor, Grecia
Părintele Profesor Gheorghe Metallinos este căsătorit şi are trei copii.
El s-a născut în anul 1940, în insula Kerkira (Corfu), unde a terminat şcoala primară, gimnaziul şi liceul (1958). A studiat Teologia şi Filologia clasică în cadrul Universităţii din Atena. După terminarea stagiului militar, a fost numit asistent universitar la catedra de Patrologie a Facultăţii de Teologie din Atena (1965). În perioada 1969-1975, el a studiat Teologia, Filologia, Istoria, Filosofia şi Sociologia în Germania Democratică, făcând între timp studii şi cercetări în Arhivele din Anglia. Este doctor în Teologie (Atena, 1977) şi în Filosofie şi Istorie (Köln, 1978). Pe când se afla la studii în Germania a fost hirotonit preot de mir (1971). Din 1984 şi până în 2007 a fost profesor titular al Facultăţii de Teologie din Atena, unde a predat disciplinele Istoria şi viaţa duhovnicească în Răsăritul ortodox, Istoria şi teologia cultului ortodox şi Istoria bizantină. De asemenea, el a fost şi decan al Facultăţii de Teologie din Atena în perioada 2004-2007, iar în prezent este la pensie. Cunoscut ca predicator şi om de o formaţie teologică excepţională atât în Grecia, cât şi în străinătate, este membru al multor Asociaţii ştiinţifice, reprezentând Biserica Greciei şi a Ciprului în diferite congrese şi întruniri ortodoxe sau inter-religioase. De pildă, din 1978 până în 1992 a fost reprezentant al Bisericii Ciprului în dialogul cu Federaţia Luterană Mondială. Opera lui de scriitor şi teolog este bogată şi variată, cuprinzând multe articole, studii şi zeci de cărţi. Dintre cărţi amintim numai câteva: Politica şi Teologia, Biserica în lume, Parohia, Ortodoxia şi caracterul grec, Elenismul ezitant, Elenismul luptător, Mărturia teologică a cultului bisericesc etc. (n. trad.)”[2]
Ne-am oprit asupra acestui articol deoarece ni s-a părut a fi unul dintre cele mai interesante și competente din spațiul ortodox contemporan legat de tema știință-religie. În el găsim observații pertinente, informații noi și ziditoare, erudiție și intuiție. Notând aceste contribuții lăudabile, am ales totuși să ne oprim asupra unor pasaje mai discutabile și riscante, asupra cărora îndrăznim să emitem anumite observații.
Vom începe cu pagina 4, cap.:
„C. Două tipuri de cunoaștere
Tradiția ortodoxă este cea care pune capăt acestui conflict teoretic în domeniul gnoseologiei. Ea face acest lucru prin diferențierea celor două tipuri de cunoaștere și de înțelepciune:
- divină sau cea „de sus” și
- seculară (thyrathen) sau de jos.
Prima cunoaștere este supranaturală, iar a doua este naturală. Aceasta corespunde distincției clare între necreat și creat, între Dumnezeu și creație. Aceste două tipuri de învățare necesită două metode de învățare. Metoda înțelepciunii-cunoaștere divine este comuniunea omului cu necreatul prin inimă. Aceasta se realizează prin prezența energiei necreate a lui Dumnezeu în inima omului. Metoda înțelepciune-cunoaștere seculară este știința, se realizează prin exercitarea puterii intelectual/logice a omului. Ortodoxia stabilește o ierarhie clară în cele două tipuri de cunoaștere și metodele lor.”
Dacă am admite această împărțeală, și totodată urmărind firul argumentației părintelui profesor, ajungem la un impas. Unde ar fi piatra de poticnire? Părintele a dat anterior exemplul Sf. Vasile cel Mare cu al său celebru Hexaimeron, omilii la cele 6 zile ale Creației. Căci da, această lucrare de referință, la care putem adăuga Cuvântul apologetic la Hexaimeron al Sf. Grigorie de Nyssa, Hexaimeronul Sf. Ambrozie cel Mare, Omiliile la Facere ale Sf. Ioan Gură de Aur și Dogmatica Sf. Ioan Damaschin – toate aceste opere normative patristice – și desigur și altele pe aceeași temă, dar mai puțin cunoscute – se ocupă de Creație, evident ținând permanent cont de faptul că aceasta este opera mâinilor lui Dumnezeu. Dar oare creația – și aici vorbim cu precădere de creația văzută, cosmosul/universul (și nicidecum „universurile”!), – din ce domeniu ar putea face parte: supranatural sau natural? Răspunsul nu poate fi decât: natural, supranaturalul se referă la Dumnezeu și cel mult la cele ale creației nevăzute, lumea îngerilor. Dar, cum spuneam, hexaimeroanele nu se ocupă cu acelea decât tangențial, tema fiind Creația văzută, lumea fizică, cosmosul, pământul, cerul, deci natura, viața de pe pământ, cununa creației: omul.
Cuprinsul Dogmaticii Sf. Ioan Damaschin, Cartea a doua spune: capitolele I-XXVIII, se ocupă cu creația (așa se și numește cap. II: Despre creație).
Mergem mai departe cu raționamentul: dacă subiectul este natura -, cum să fie cunoașterea: supranaturală – divină sau „de sus” sau naturală – seculară (thyrathen) sau „de jos”? Prima ar fi teologia, a doua știința. Toți autorii lucrărilor sunt Sfinți Părinți Bisericești, mari dascăli și ierarhi (mai puțin Sf. Ioan Damaschin care nu a fost și ierarh), și nu oameni de știință[3]. Dar lucrările din ce domeniu sunt? Desigur, fără nici un pic de îndoială: teologic. Cu toate acestea, acolo găsim elemente de bază și la cel mai înalt nivel al momentului, atât duhovnicesc cât și științific de cosmologie, astrofizică, cronologie, istorie, geografie, biologie, meteorologie, botanică, zoologie, antropologie, psihologie.
Dacă așa stau lucrurile, și presupunem că părintele profesor (sau altcineva) nu ar avea nimic de obiectat în acest sens, vedem că schema de mai sus nu prea stă în picioare: aici avem o cunoaștere atât supranaturală cât și naturală asupra naturii/creației, iar, ierarhic vorbind, desigur cu predominanța celei teologice (supranaturale).
Revenind, cum stau atunci lucrurile în ce privește „competența”? Acești Sfinți Părinți au vreo competență în domeniul creatului/naturalului sau nu? Dacă da, și noi credem cu tărie că aveau, înseamnă că, prin ei Biserica a avut și o cosmologie, cronologie, istorie, geografie, biologie, meteorologie, botanică, zoologie, antropologie, psihologie anume, cu noțiuni bine și clar definite, ancorate și în revelația supranaturală (Scriptura) și în cea naturală (filosofia, științele naturii). Aceste noțiuni, chiar dacă nu sunt încadrate strict la capitolul „dogme”, fac parte din Sfânta Tradiție, și – cu unele mici excepții din geografie sau biologie – nu sunt variabile în timp și spațiu, așa cum se întâmplă cu științele seculare.
Atingem în acest moment punctul cel mai delicat și controversat al studiului:
„Expresia cea mai tragică a corpului creștin înstrăinat este atitudinea eclesiastică în Occident în privința lui Galileo. Cazul ar putea fi caracterizat ca depășirea limitelor competenței. Dar este mult mai grav, este confuzia limitelor de cunoaștere și conflictul lor. Este o realitate faptul că această pierdere a înțelepciunii de sus în Occident și modul de realizare au făcut ca intelectul (mintea) să fie folosit ca un instrument nu numai al înțelepciunii omenești, dar și al înțelepciunii divine. Utilizarea intelectului în domeniul științei duce inevitabil la respingerea supranaturalului ca de neînțeles, iar utilizarea sa în domeniul credinței poate duce la respingerea științei, atunci când se consideră a fi în conflict cu credința. Același fel de a gândi și aceeași pierdere de criterii sunt de asemenea trădate de respingerea sistemului copernican în Răsărit (1774-1821). Știința, la rândul său, își ia revanșa ei pentru condamnarea lui Galilei de către biserica romană, în persoana lui Darwin, cu teoria evoluției.”
Luând acum un caz concret – controversa heliocentristă și cazul Galileo din sec. XVII, părintele profesor emite un verdict axiomatic: biserica (catolică) s-a înșelat drastic, iar savantul umanist a avut dreptate. Sfinția sa nici nu-și mai dă osteneala să arate unde s-a greșit, considerând pesemne că acest lucru este lămurit odată pentru totdeauna. Și iată, nu numai catolicii apuseni[4] au căzut în această eroare, ci și: „Același fel de a gândi și aceeași pierdere de criterii sunt de asemenea trădate de respingerea sistemului copernican în Răsărit (1774-1821).”
Aici, probabil fără să-și dea seama – nu putem ști exact în acest moment -, părintele a intrat de-a dreptul pe un teren minat: respingerea cu pricina a avut loc în… Grecia, iar protagoniștii acesteia au fost tocmai… părinții isihaști tradiționaliști, „colivazii” pe care ni-i dă – pe bună dreptate! – ca exemple de păstrători fideli ai tradiției patristice în confruntarea cu iluminiștii raționaliști/moraliști greci. Și ca să nu fim acuzați că vorbim la modul general și vag, iată două exemplificări concrete din lucrările sfinților Nicodim Aghioritul și Atanasie de Paros, privind acest subiect:
Pentru câte minuni cuprinde întru sine minunea lipsirii soarelui, ceia ce mai presus de fire s-a făcut la Răstignirea Domnului, sau mai bine a zice, a întunecării soarelui.
„De vreme ce, când Domnul nostru S-a răstignit, amiază era de primăvară, adică de douăsprezece ceasuri ziua, şi douăsprezece ceasuri noaptea, după aşezământurile Sfinţilor Apostoli, şi după grăitorii pentru Pascalie. Şi fiindcă soarele nu de la sineşi s-a întunecat, precum Origen a socotit, ci luna, şi cu toate că a fost lună plină şi de 
patrusprezece zile, după dumnezeiasca Scriptură, viind sub soare şi împreună mergând, l-a întunecat pe el, precum dumnezeiescul Dionisie Areopagitul a şi văzut cu ochii săi împreună călătoria aceasta şi întunecarea, aflându-se în Heliopolis al Egiptului împreună cu Apolofan, şi învederat scrie pentru aceasta în trimiterea cea către Policarp. Acestea zic, aşa mai-nainte fiind cunoscute, vezi câte minuni au urmat şi câte legi ale firii s-au schimbat întru această lipsire mai presus de fire.” (Sf. Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut) și urm. care pot citite aici:
https://www.scribd.com/doc/4022808/Cele-cinci-minuni-cere%C5%9Fti-geocentrice
Al doilea exemplu: „Şi oarecare cuprindere împrejur este cerul a tuturor zidirilor celor văzute şi nevăzute. Că înlăuntrul lui se cuprind şi puterile îngerilor cele înţelegătoare şi toate cele simţite, stelele şi toate celelal
te, împreună cu care şi însuşi pământul, care este ca un punct şi centru către toată lumea. …Căci cu adevărat, sau sferă, sau în chipul sferei, întru care se zice că este şi petrecerea fericiţilor. A căruia partea cea mai de sus este rotocolul lui cel despre toate părţile, iar cea mai de jos este mijlocul, unde cum că şi pământul ca un centru şade nemişcat, şi înţelepţii cei de afară de demult învaţă şi dumnezeiasca Scriptură de asemenea.” (Sf. Atanasie de Paros Dogmatica)
Iată și apologetica bisericii romane din anul 1615, prin reprezentantul ei cel mai strălucit din epocă, cardinalul Bellarmine. El îi spune despre Galilei următoarele într-o scrisoare adresată unui cleric ce înclina spre aceste idei:
„1. …Dar ca să doreşti a afirma că soarele, în cel mai adevărat sens, se află în centrul universului şi doar se învârteşte în jurul axei sale fără să meargă de la răsărit la apus, este o atitudine foarte primejdioasă şi care va sminti nu numai pe toţi filosofii şi teologii scolastici ci va răni şi sfânta noastră credinţă prin contrazicerea Scripturii.
- După cum ştiţi, Conciliul de la Trident interzice interpretarea Scripturii în alt fel decât au făcut-o în consens Sfinţii Părinţi.[5] Acum, dacă sfinţia voastră va citi, nu numai Părinţii, ci şi comentatorii moderni ai Facerii, Psalmilor, Ecclesiastului şi Isus Navi, veţi descoperi că toţi aceştia sunt de acord în a interpreta literal învăţătura după care soarele este în ceruri şi se roteşte în jurul pământului cu o viteză uriaşă iar pământul e foarte depărtat de ceruri, în centrul universului şi nemişcat. Luaţi în considerare atunci, cu toată înţelepciunea, dacă Biserica poate îngădui ca Scriptura să fie interpretată în mod potrivnic Sfinţilor Părinţi şi a tuturor comentatorilor moderni, atât latini cât şi greci…
- …În cazul îndoielii ar trebui să nu părăsim tâlcuirea textelor sfinte dată de către Sfinţii Părinţi. Aş adăuga că omul care a scris: pământul stă veşnic; soarele se ridică şi coboară, şi se grăbeşte la locul său de unde a răsărit[6], a fost Solomon, care nu numai că a vorbit din inspiraţie divină ci era şi înţelept şi învăţat, mai presus de ceilalţi, în ştiinţele omeneşti şi în cunoaşterea lucrurilor create. Şi cum toată înţelepciunea o avea de la Însuşi Dumnezeu, nu se poate ca el să fi făcut astfel de afirmaţii potrivnice adevărului, fie dovedit, fie cu putinţă a fi dovedit. Dacă tu îmi spui că Solomon vorbeşte după aparenţe, până acolo încât să ne spună că soarele ni se pare nouă a se mişca, în vreme ce pământul face acest lucru în realitate, întocmai cum spune poetul: «Ţărmul nu se îndepărtează de noi,» eu îi răspund, că deşi călătorului i se pare că ţărmul se îndepărtează de corabia în care stă şi nu corabia de ţărm, totuşi el ştie că aceasta este o iluzie şi este în stare să-şi corecteze judecata, căci experienţa îi spune clar că pământul stă nemişcat şi că ochii săi nu se înşeală când îi spun că soarele, luna şi stelele sunt în mişcare.” (Scrisoarea lui Bellarmino către Foscarini)[7]
Judecați și dumneavoastră dacă vi se pare în toate aceste cazuri a afla „o confuzie a domeniilor, depășirea limitelor și o gravă pierdere a criteriilor”.
Iar dacă tot e vorba de „O biserică care persistă în teologia metafizică va fi întotdeauna obligată să ceară iertare lui Galileo.”, ar reieși mai degrabă că, în primul rând această biserică – se referă aici evident la biserica romano-catolică – ar trebui să ceară astăzi scuze… Cardinalului Bellarmino, canonizat ca sfânt, și nicidecum lui Galilei[8]. Acestea le spunem în calitate de preot ortodox, și nu ca un eventual simpatizant la catolicismului. Deoarece, acolo, așa cum a spus un autor „Biserica a avut dreptate, iar Galileo s-a înșelat”. Modelul cosmologic copernican/galilean din sec. XVII susținea un cosmos având în centru soarele nemișcat, – căci acest lucru înseamnă heliocentrism! – cu 6 planete (inclusiv pământul):
Este un model ce contrazicea atunci revelația, și a fost modificat radical de știința contemporană, adică e fals.
„Principiul indeterminării (că nu există cauzalitate) este un fel de apofatism în știință. Prin urmare, revenirea la Părinți ajută la depășirea conflictului.”
Suntem de acord cu părintele profesor că întoarcerea la Părinți și teologia lor este soluția împăcării conflictului știință-religie, dar mai rămâne de văzut concret care ar fi pașii, și când și cum binevoiește Dumnezeu să se realizeze acest deziderat. Acel apofatism al „principiului indeterminării sau incertitudinii” din mecanica cuantică nu pare a fi chiar cea mai nimerită soluție, și nu este clar că acest principiu ar constitui revenirea la Părinți.
În ceea ce privește știința seculară – pe care am putea să încadrăm la revelația naturală – atitudinea Părinților și a urmașilor lor, părinții tradiționaliști (colivazii și alții) credem cu tărie că a fost aceasta: ei au evitat cu echilibru duhovnicesc cele două extreme:
- Respingerea din principiu și totală a științei;
- Acceptarea ei necondiționată, ca fiind cea mai (singura?) competentă în cunoașterea celor create.
Extrema 1. este extrem de rară în zilele noastre, cel puțin în partea „civilizată”, și chiar în rândurile clerului, monahilor și credincioșilor. În schimb extrema a 2-a se pare că domină începând cu a doua jumătate a sec. XIX, biserica ortodoxă a abandonat practic acest domeniu secular de cercetare, rezumându-se la domeniul teologic „supranatural”. Biserica catolică a trecut la un aggiornamento cu lumea seculară, există și savanți catolici de renume mondial ca Mendel și Lemaître, un observator astronomic, etc. Prețul plătit acestei coabitări și a evitării conflictului (disonanței cognitive) a fost unul mare și inacceptabil: acceptarea practic a tuturor teoriilor vremii, inclusiv evoluționismul și viața extraterestră, în dauna revelației! Și atunci da, cu adevărat, făcând astfel această „biserică metafizică” va trebui să ceară iertare lui Galileo și altora ca el, incluzându-l chiar și pe Darwin însuși!
Părinții și urmașii lor au evitat cele două extreme, folosind știința (revelația naturală) vremii lor sau a înaintașilor[9], dar în nici un caz necondiționat, ci filtrând aceste cunoștințe și chiar cenzurând când a fost cazul, acolo unde cunoștințe intrau în conflict cu revelația supranaturală (Scriptura). Și atunci, dacă așa stau lucrurile, poate că acesta ar fi soluția, cu toate că este una simplă doar la prima vedere. Lucrurile nu par să meargă în această direcție decât în cazuri rare…
Pr. Dan Bădulescu
Anexa
Retractarea lui Galilei (22 iunie 1633)
„Eu, Galileo Galilei, fiul răposatului Vincenzo Galilei, florentin, în vârstă de 70 de ani, adus în persoană în faţa acestui tribunal, şi îngenunchind înaintea voastră Prea sfinţiţilor şi preacinstiţilor domni cardinali, inchizitori generali împotriva decăderii eretice de pe cuprinsul întregii Republici Creştine, având în faţa ochilor şi atingând cu mâinile mele Sfânta Evanghelie – jur că am crezut dintotdeauna, cred şi acum, şi cu ajutorul lui Dumnezeu voi crede şi în viitor, tot ce este susţinut, propovăduit şi învăţat de către sfânta biserică catolică şi apostolică a Romei. Dar întrucât – după o sentinţă dată împotriva mea de către acest Sf. Oficiu, şi anume că trebuie să părăsesc cu desăvârşire mincinoasa părere după care soarele se găseşte nemişcat în centrul universului, iar pământul se mişcă şi nu este în centrul universului, şi că nu mai trebuie să susţin, să apăr şi să învăţ în vreun fel, prin grai sau în scris, zisa învăţătură, şi după ce am fost înştiinţat că zisa învăţătură era potrivnică Sf. Scripturi – am scris şi am publicat o carte în care discut această învăţătură deja osândită, şi aduc argumente puternice în sprijinul ei, fără ca să prezint vreo opinie contrară lor; şi din această pricină Sf. Oficiu m-a declarat ca fiind puternic bănuit de erezie, adică, de a fi susţinut şi crezut că soarele se găseşte nemişcat în centrul universului, iar pământul se mişcă şi nu este în centrul universului:
Prin urmare, dorind să scot din minţile Preasfinţiilor voastre, şi ale tuturor credincioşilor creştini această puternică bănuială ridicată pe drept cuvânt împotriva mea, cu inimă cinstită şi credinţă nestrămutată mă lepăd (abjur), blestem şi dispreţuiesc rătăcirile şi ereziile, şi mai pe larg orice altă rătăcire şi sectă potrivnică în vreun fel zisei sfinte biserici; şi jur că în viitor nu voi mai spune sau susţine, prin grai sau în scris, nimic din cele ce ar putea da prilejuri asemănătoare de bănuială contra mea; dar dacă voi afla vreun eretic, sau o persoană bănuită de erezie, îl voi denunţa acestui Sf. Oficiu, sau inchizitorului locului unde m-aş afla. Mai departe, jur şi făgăduiesc să îndeplinesc şi să respect în întregime toate pedepsele ce mi-au fost date, sau îmi vor fi date de către acest Sf. Oficiu. Iar, de voi încălca, (ceea ce să ferească Dumnezeu) oricare din făgăduinţele şi jurămintele mele, mă supun pe mine însumi tuturor chinurilor şi pedepselor impuse şi promulgate în sfintele canoane şi alte constituţii, generale şi particulare, împotriva unor astfel de călcători de lege. Aşa să-mi ajute Dumnezeu, şi această Sfântă Evanghelie, pe care o ating cu mâinile mele.
Eu, numitul Galileo Galilei, am abjurat, am jurat, am făgăduit şi m-am legat în felul de mai sus; şi ca mărturie a adevărului am semnat cu mâna mea prezentul document al abjurării mele, şi l-am recitat cuvânt cu cuvânt la Roma, în Conventul Minervei, la 22 iunie, 1633. Eu, Galileo Galilei, am abjurat cele de mai sus cu propria mea mână.”
Partea de încheiere a retractării (sau abjurării) lui Galileo
Linkuri utile acestei discuții:
https://www.scribd.com/doc/33774422/Sfin%C5%A3ii-trei-ierarhi-%C5%9Fi-geocentrismul
https://www.scribd.com/doc/21501460/Sfin%C5%A3i-P%C4%83rin%C5%A3i-heliocentri%C5%9Fti
https://www.scribd.com/doc/13559625/Convertirea-lui-Galilei-la-geocentrism
https://www.scribd.com/doc/188584613/P%C4%83mantul-in-inv%C4%83%C5%A3%C4%83tura-Bisericii
[1] Traducere de pr. Dan Bădulescu după http://www.megarevma.net/Metallinos.htm
[2] Din adresa http://poruncaiubirii.agaton.ro/autor/271/pr-gheorghe-d-metallinos
[3] Dacă vorbim de „oameni de știință”, „savanți”, în Apus pe tot parcursul evului mediu (cel cu „1000 de ani de întuneric” – sec. V-XV, cum l-au numit „iluminiștii”) și în Răsărit sec. V-XIX, ei practic… nu prea existau, domeniul fiind cu totul în ograda bisericii.
[4] și de altfel și protestanții de atunci!
[5] Ceea ce este cu totul valabil și în ortodoxie!
[6]„Neam merge şi neam vine, şi pământul în veac stă. Şi răsare soarele, şi apune soarele, şi la locul lui trage el răsărind, iese către austru şi înconjură către crivăţ, înconjură înconjurând…” (Eclesiastul I, 3-5)
[7] https://www.scribd.com/doc/4022641/%C5%9Etiin%C5%A3%C4%83-%C5%9Fi-credin%C5%A3%C4%83-rela%C5%A3ie-f%C4%83r%C4%83-conflict
[8] Care a cerut la timpul său această iertare, lucru atestat documentar (vezi anexa). Acum, există tot felul de speculații asupra felului cum a fost făcută această retractare/mărturisire: sub tortură (fizică sau doar psihică), ca o mișcare tactică, dar total nesinceră, etc. Dar speculațiile rămân ceea ce sunt: speculații, în vreme ce singurele lucruri solide și clare pe care le avem sunt documentul în sine și mormântul lui Galilei din biserica Basilica di Santa Croce din Florenţa. Vezi în acest sens și https://www.scribd.com/doc/13559625/Convertirea-lui-Galilei-la-geocentrism
[9] Drept aceea nu ne miră de loc faptul că Sf. Nicodim Aghioritul a acceptat în lucrarea sa Symbouletikon „cele mai recente teorii din vremea lui cu privire la funcționarea inimii.”
Se închină toţi oamenii la acelaşi Dumnezeu?
Prefata la reeditarea cartii New Age de Bruno Wurtz
