Ghidul incorect politic despre anii ‘60 – de Jonathan Leaf
Editura „Contra mundum” (Împotriva lumii!) 
a scos o colecție, „Ghidul incorect politic” ce își propune să pună la dispoziția cititorilor noștri materiale cu precădere occidentale („cu materialul clientului!) de demitizare a unor diverse aspecte politico-ideologico-culturale ale spațiului euro-atlantic din perioada modernă și contemporană. Cartea „Ghidul incorect politic despre anii ‘60” apărută în 2009 este scrisă de Jonathan Leaf, și își propune analiza deceniului 1960, cu aspectele sale arhicunoscute: mișcarea hippy, (sub)cultura rock, războiul din Vietnam, aselenizarea. Cartea este destinată în primul rând americanilor trecuți de 60 de ani (atunci), martori ai acestor evenimente. În al doilea rând pot veni cei de aceeași vârstă din alte țări, printre care ne putem număra și noi, „generația anilor ‘50”, cum ne numea un cântec al formației Sfinx1. În al treilea rând pot veni cei mai tineri, care se nășteau atunci sau și mai târziu și cunosc fenomenele descrise indirect. Toate aceste aspecte, chiar dacă au luat naștere acolo și sunt specifice acelui spațiu au avut un impact consistent la mii de kilometri depărtare, și astfel traversând zone, popoare, culturi, religii, sisteme politice, au dat – și continuă să dea! – tonul unor întregi generații de tineri pe parcursul a cel puțin 70 ani. Analiza și, iată, demontarea acestor „mituri” ne interesează astfel și pe noi, chiar și dintr-o perspectivă moral-duhovnicească în cele din urmă. În creștinism există un accent enorm pus pe așa numita „metanoia” – prefacerea minții, mentalului – ceea ce duce printr-un proces anevoios la crearea omului nou, om care pe lângă chipul lui Dumnezeu avut din naștere (toți oamenii îl au!), tinde încă din timpul vieții pământești la dobândirea asemănării cu Dumnezeu. Lucrul acesta nu este câtuși de puțin utopic sau idealist, ci, prin întruparea lui Dumnezeu Fiul în Iisus Hristos, și prin pogorârea Duhului Sfânt în lume la Cincizecime, a fost atins de o mulțime de oameni, bărbați și femei, tineri și bătrâni, săraci și bogați, simpli și învățați, din mai multe neamuri – de cei pe care îi numim „sfinți”. Și aici nu avem în vederea doar pe acei sfinți trecuți în calendarele bisericești, ci pe zecile de milioane „anonimi”, dar bine știuți și bine plăcuți lui Dumnezeu.
Revenind acum la „oile noastre”, subsemnatul (n. 1952) fiind contemporan cu evenimentele descrise în carte, pot da mărturie pentru noi, românii citadini de atunci, care am fost influențați puternic de acele fenomene. Înainte de a încerca prudent o evaluare duhovnicească, să pornim de la faptele concrete perceptibile simțurilor și minților „normale”. Și anume: cui s-a datorat expunerea noastră, și nu numai, ci a sutelor de milioane de tineri din lumea întreagă la aceste fenomene americane? Și mai ales, cum le percepeam noi, cei de aici și de atunci?
La aceste întrebări vom căuta să dăm ceva răspunsuri, care nu vor epuiza un fenomen atât de complex – în această capcană pare a cădea chiar și autorul, aplicând pe alocuri un tipar reducționist „conservator de dreapta” – ci măcar a reconsidera acum, după trecerea timpului, maturizarea, și dobândirea unor cunoștințe ce lipseau pe atunci, percepția noastră deformată (mă refer în general, excepțiile se știe, confirmă regula).
Un prim răspuns are în vedere ce se numea „propaganda”, un termen repetat la noi cu obstinație încă din anii ’50 sub forma „propaganda marxist-leninistă” cu mici variații. Fiind continuu expuși acesteia de pe băncile școlii, propagandiștii noștri s-au trezit cu o reacție surpriză: o alergie ce se acutiza treptat pentru tot ce venea pe canalele oficiale ale partidului comunist, fie pe vremea lui Gheorghiu Dej, fie a lui Ceaușescu. Este adevărat că, în deceniul ’60, comuniștii români s-au debarasat treptat, cu pași mici dar eficienți, de tovarășii de la răsărit, și s-a ajuns ca, în a doua jumătate a deceniului – instalarea Republicii Socialiste – influența ideologic culturală a Uniunii Sovietice să dispară fiind înlocuită cu ceva oricum mai firesc și organic, un fel de naționalism socialist (ceaușist). Problema era că, pentru această pătură de tineri de la oraș, elevi studenți, etc. deja răul produs de această propagandă socialistă, marxistă, de stânga est europeană, era deja instalat și nu a mai putut fi scos prin convingere „pașnică”. Singura modalitate cumva eficientă de a mai redresa situația în această privință a constituit-o fenomenul numit „Cenaclul Flacăra”.
Propaganda a fost o armă excepțional de eficientă în secolul XX folosită deopotrivă de fasciștii italieni, naziștii germani și comuniștii marxist-leniniști sovietici (iugoslavi, cubanezi, etc.), apoi de cei maoiști chinezi. Ce au toți aceștia în comun? Aici deja trebuie clarificată o mare confuzie căreia i-au căzut pradă și bunicii și părinții noștri la acea vreme: anume aceea de a crede că existau două fronturi diametral opuse: stânga și dreapta, roșu și albastru. Desigur acestea au existat din vechime, vezi saducheii și fariseii, lojile masonice „acceptate”/tradiționaliste, cu cele atee, etc. Apoi spectrele partidelor politice de stânga, centru, dreapta. Nu asta vrem să contestăm, ci să clarificăm și faptul că, ceea ce consideram noi a fi „de dreapta”, cum erau naziștii hitleriști, au pornit inițial ca… aliați ai celor „de stânga” sovietici! Dar câți mai știau de pactul Ribbentrop-Molotov? Sau, și mai mult: întrebați vreun cunoscut: ce înseamnă nazist? Va răspunde desigur hitlerist, fascist. O primă confuzie: fasciștii erau de fapt italienii lui Mussolini, germanii erau naziștii. A doua: nu știe mai nimeni la noi de unde vine termenul nazist, și anume, e vorba de partidul politic NSDAP, adică „Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei” Partidul Muncitoresc Național-Socialist German. „Nazi” este o simplă prescurtare a titlului lung, și nazist, nazism a ajuns astfel larg cunoscut opiniei publice, având evident conotație negativă, dictatură, eventual antisemitism ceva. Revenind: partidul muncitoresc era… de stânga și el! Drapelurile naziste aveau zvastika, dar… pe ce fond? Cumva roșu? Dacă veți vedea afișele de propagandă din anii 30 sovietice și naziste, ele arată aproape identic! Sigur, ei au devenit apoi dușmani de moarte, nimeni nu neagă acest lucru, dar… tot de stânga aparțin. Și stânga ce urmărește? O nouă ordine mondială, ca acum în zilele noastre.
Pentru noi cei din estul Europei căzute după război în ghearele marxismului-leninist, contactul, firav și puternic boicotat de partid în anii 50, iar apoi ceva mai relaxat în anii 60, cu cultura (și ideologia) anglo-americană, a constituit o gură de oxigen necesară într-o primă etapă. Adică înlocuiam materialismul ateu marxist-leninist socialist cu un materialism „cu față umană”, capitalismul din vest ca ideologie, și cu arta, cinematografe, seriale și muzică rock. Evident și cu moda aferentă: plete, bărbi, blugi, mini-jup. Acestea au fost și ele prigonite cumva, dar nu excesiv, și până la urmă partidul ceda treptat treptat închizând ochii. Au lipsit, prin mila lui Dumnezeu! ingredientele de bază ale acelora: războiul din Vietnam cu reacția sa pacifistă, drogurile, promiscuitatea sexuală, și extensia practicilor spiritualiste new age.
Aici se produce un paradox: noi percepeam vestul (anglo-americanii) ca pe ceva capitalist, de dreapta, anticomunist. În privința conflictului din Vietnam, țineam partea… americanilor anticomuniști! Aici ne depărtam diametral de hippy-ii pe care îi admiram ca ținută și muzică. A luat mult timp până să realizăm că de fapt, acolo se desfășura acțiunea de stânga a contraculturii americane din campusuri și universități! Nici măcar Europa liberă sau Vocea Americii nu ne spuneau acestea, ca să nu mai vorbim de propaganda partidului!
Treptat treptat, după căderea (?) comunismului, au început să apară elementele care au dezvăluit adevărata față a ideologiei americane, acolo unde nu ne am fi așteptat! Cartea de față dă niște detalii care ajută la înțelegerea mai clară a fenomenului politic global pe care îl trăim, acest „covidism” urmaș al comunismului din anii 60. Ea este utilă și din perspectiva bisericească, ne ajută să înțelegem mai bine cu cine și cu ce avem de a face în acest „război nevăzut” al diavolului și oamenilor săi contra lui Dumnezeu. Război care știm, spre întărirea și nădejdea noastră de 2000 de ani ce deznodământ va avea. Liber este fiecare să aleagă tabăra…
