Prefata la reeditarea cartii New Age de Bruno Wurtz

În anul 1992 vedea lumina tiparului la Editura de Vest lucrarea sociologului Bruno Würtz New Age – Paradigma holistă sau Revrăjirea Vărsătorului, lucrare ce a rămas până astăzi o referință obligatorie am zice, pentru orice articole/tratate legate de new age, din orice perspectivă, în România. Am spus din orice perspectivă, și am inclus aici și palierul teologic, cu toate că lucrarea respectivă nu este una teologică. Valoarea ei deosebită consta în faptul ca a fost inițial redactată în anii de dinainte de ’90, iar conținutul ei documentar a constituit, așa cum am afirmat, baza de referință a tuturor lucrărilor de acest profil din România, printre care și lucrarea subsemnatului, Pr. Dan Bădulescu Împărăția răului New age¹.

Întrucât de la redactarea acestei lucrări au trecut cel puțin 30 de ani, se poate pune pe bună dreptate întrebarea: ce anume mai e valabil acum din cele conținute acolo? Desigur sensul întrebării nu se referă la datele istorice: reprezentanți, societăți, idei, etc. care, din punct de vedere istoric au existat și au funcționat în felul descris de autor. Întrebarea are în vedere modul în care au „evoluat” – dacă putem spune așa – lucrurile de atunci și până în prezent, atât în țară cât și peste hotare.

În rândurile ce urmează nu ne-am propus să facem a o analiză extinsă și aprofundată a acestei probleme, cadrul restrâns nu permite acest lucru, ci să schițăm doar niște observații preliminare până când va apărea un studiu mai amplu.

Pe noi ne interesează cu precădere situația din tara noastră, care desigur că este legată și influențată de centrele de origine și iradiere a mișcării, spațiul Nord Atlantic. Deci, prin comparație cu ce se întâmpla la noi în anii ‘90, anii apariției cărții lui Würtz, putem constata anumite deosebiri și dinamici ale fenomenului.

Mai întâi, new age-ul așa cum este descris în lucrarea respectivă, în varianta lui devenită deja „clasică” a suferit începând cu anii 2000 un declin treptat, dar vizibil. Înțelegem prin aceasta interesul tot mai scăzut pentru literatura ocultă și ezoterică, pentru „inițieri” de tot felul, practici asiatice ca yoga, zen, qi-qong, rei-ki, etc., pentru astrologie și numerologie, diverse terapii alternative, regimuri vegane, psihologii transpersonale, muzică ambientală, etc. Chiar dacă acestea nu au dispărut în totalitate, totuși astăzi, comparând cu acei ani, ponderea și voga lor în societate s-a diminuat drastic.

Atunci putem să ne punem următoarele întrebări: deci new age-ul e pe ducă? Sau chiar e practic terminat? Și dacă nu, în ce mai constă el astăzi?

La acestea nu s-a dat – cel puțin până acum – un răspuns tranșant, ne aflăm încă pe tărâmul ipotezelor, așa că vom avansa cu prudență și noi unele opinii plauzibile.

Să nu uităm faptul că new age-ul a fost adesea alăturat – pe bună dreptate! – unei alte noțiuni din zona sociologiei/antropologiei: postmodernismul². Observând la noi această alăturare se pot trage mai multe concluzii, iar noi ne vom opri inițial la una ce se referă la domeniul religiei/teologiei.

Lucrarea noastră publicată în 2002 avea ca domeniu o cercetare doctorală la facultatea de teologie pastorală, secția Îndrumări misionare. Fenomenele new age în cauză, erau cercetate din prisma teologului, preotului și profesorului de religie, având în vedere situația prezentă și eventualele tendințe pe termen mai scurt sau mai lung.

Așa stând lucrurile, în privința noii religiozități ce se profilează din ce în ce mai pregnant de câțiva ani încoace, asistăm la o răspândire în rândul așa numitei „generații facebook”³ a fenomenului numit in sociologie believing but not belonging⁴ – „a crede dar a nu aparține” nici unei religii și nici măcar vreunei confesiuni/congregații. Acesta este într-adevăr un fenomen de religiozitate de tip new age care se manifestă sub ochii noștri, vezi de ex. reacțiile după recentul incident tragic de la clubul Colectiv.

La întrebarea: oare cum s-a ajuns aici?, trebuie început prin a spune că acest fenomen vine de la noi tot din Vestul „secularizat”. Mergând pe firul istoriei, putem sesiza aceste etape:
• la „Marea Schismă” (sec. XI), biserica apuseană a Romei, a suferit o vătămare în dogme, taine, preoție, monahism, tipic liturgic, canoane, pe care totuși le-a păstrat, așa deteriorate, până astăzi.
• în sec. XVI mișcarea Reformei protestante, cu toate cele trei ramuri majore (luterani, calvini, anglicani), a desființat complet monahismul, și a păstrat în mod formal/simbolic dogmele, tainele, preoția, tipicul liturgic. S-a ajuns astfel la așa numite „forme fără fond”
• începând cu sec. XVII au apărut mișcări „neo-protestante” care au desființat și preoția, tipicul liturgic, iar tainele sunt subțiate la extrem. Se păstrează totuși o oarecare structură dogmatică subiectivă, un program de rugăciuni, o autoritate a pastorului, morală, etc.
• pasul următor a început la sfârșitul sec. XIX, și acolo s-au pus bazele a ceea ce se numește believing but not belonging: o religiozitate pur personală și subiectivă, individul nu mai este ancorat în nicio religie sau confesiune clară, domele, tainele și preoția sunt anihilate total, fiecare cu dumnezeul și credința lui.

Acesta este stadiul în care se pregătește să intre iresponsabil „generația facebook”. Bruno Würtz, desigur, nu a prins concret aceste manifestări, totuși a putut să intuiască germenii lor în mediul ateist în care a activat. Căci, trebuie spus și aceasta: „generația facebook” – cei care sunt născuți după ’90 și au acum 15-25 de ani, sunt „generați” de către părinți forma(ta)ți în anii ateismului socialist, în care au suferit vătămări duhovnicești majore, și au o percepție și o legătură eclesială superficial și confuză. Per ansamblu cele două generații manifestă un fenomen Hristo-fug, care trebuie luat în considerație de către Biserică.

Aceste observații sunt făcute la modul general, și au în vedere mai degrabă un „trend” cum se spune acum, situația statistic sociologică nu se prezintă (deocamdată?) atât de radical și dramatic, există – slavă Domnului! – încă o majoritate care nu a ales această cale, și un nucleu ancorat cu hotărâre în viața Bisericii.

Alte fenomene new age ce pot fi observate s-ar referi la „noile cuceriri” ale științei, experimente, noi cosmologii, fenomene (sub) cuantice, o nouă bioetică, etc. la care putem adăuga și „corectitudinea politică”, drepturile LGTB, etc.

Chiar dacă acestea toate nu mai sunt acum strict legate (ideologic și simbolic) de „Vărsător”, ele se încadrează per ansamblu în ceea ce am numi NWO (noua ordine mondială), o lume imaginată de om (virtuală?), ce continuă linia utopiilor marxist-comuniste. Rămâne de văzut cum vor „evolua” lucrurile în viitorul apropiat, Alvin Toffler avea și el cumva dreptate când observa în „Șocul viitorului”⁵, o precipitare, accelerare în timp, a evenimentelor, un fel de „scurtare a zilelor” – desigur a numărului lor și nu a duratei!

________________________________________
1 Ed. Christiana, 2002
2 https://ro.wikipedia.org/wiki/Postmodernism
3http://www.romaniatv.net/manifest-al-generatiei-facebook-catre-psd-pnl-si-klaus-iohannis_184725.html#n
4 http://www.crosswalk.com/church/pastors-or-leadership/the-trend-of-believing-without-belonging-11536808.html