S-a trecut de la forța dreptului la dreptul forței! ¹

Fragment din predica la Sf. Efrem Sirul (28 ianuarie 2021)

Se instalează o dictatură.

Biserica nu are căderea de a recomanda medicamente și tratamente medicale, ci de cele duhovnicești, morale, și care au legătură cu mântuirea sufletelor.

Există recomandări generale, atât medicale cât și duhovnicești, dar persoanele sunt distincte, nu se tratează nediferențiat.

S-a trecut de la forța dreptului la dreptul forței!

„Gură cască
Poartă mască!
Dacă-ți pasă
Stai acasă!
Șterge clanța
Ia distanța!”

Metoda morcovului și a biciului. La acestea se adaugă și vicleșugul.

Vom avea probleme și cu mai marii și cu poporul. Vaccinul devine obligatoriu pe alte căi.

Se poate ieși din toate aceste încercări! Fiecare botezat devine un ostaș al lui Hristos.

„Tot răul spre bine”. „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă!”

 

…Sigur că… dacă ne gândim la iubirea de stăpânire… O să spunem: „dar cel de jos, măturătorul, are şi el o iubire de stăpânire? Peste ce stăpâneşte el? Peste mătură?”

Nu-i aşa iubiţi credincioşi! Fiecare la nivelul nostru, nu trebuie să fim neapărat senatori sau să fim preşedinţi sau eu ştiu, şef de partid sau ce vreţi dumneavoastră, sau arhiepiscop… La orice nivel omenesc există în noi acest imbold de a stăpâni peste altcineva. Asta înseamnă iubirea de stăpânire, şi nu stăpânirea de sine care este o mare virtute, ci stăpânirea asupra celorlalţi, care nu este o mare virtute, ba chiar devine o patimă şi un păcat. Şi consecinţele le cunoaşteţi foarte bine, am trăit şi noi aşa ceva sub dictatură, iarăşi se profilează o altă dictatură şi ştim ce păcat mare poate să fie această iubire de stăpânire.

Iubirea de stăpânire, combinată cum am spus şi în alt loc, cu iubirea de arginţi. Iubirea de stăpânire de la baal şi iubirea de arginţi de la mamona creează o combinaţie foarte periculoasă şi a cărei consecinţe le trăim intens şi „din plin” în zilele noastre. Aceste două patimi, duc sigur şi la război. În vechime romanii, ştiţi că înainte să fie imperiu aveau republică şi în timpul republicii, în stare de pace, exista un fel de democraţie. Se votau lucrurile, se discutau hotărârile, se consultau… sigur, oamenii liberi, nu sclavii. Dar dacă această republică era atacată şi era într-o stare de război, se declara o stare de război, cum i-ar fi spus ei, în care se suspendau drepturile cetăţeneşti şi discuţiile şi se instaura dictatura, care urmărea să dea numai ordine rapide, militare, efective, nu se comentau, şi care acestea creau o disciplină şi o organizare care să facă faţă acelui pericol. Dar… provizoriu! Odată ce pericolul era rezolvat, se suspenda dictatura şi se reintra în normal.

Acum, în lume şi la noi nu s-a declarat nici o dictatură şi nici măcar nu s-a declarat oficial un război. Deci nu suntem ca în 1940 sau în 1941, atunci când erau declaraţii. Statele declarau oficial: sunt în război cu cutare…

Acum nu a declarat nimeni. Nici China Americii, nici America Chinei, nici Rusia… Ce să se întâmple? Ce fel de război este acesta?

S-a declarat război împotriva virusului ucigaş! Se luptă lumea cu un virus ucigaş. Sigur, dacă noi avem naivitatea de a şi crede realmente că războiul acesta este, fapt pentru care anul trecut pe vremea asta cam așa s-a declarat la noi pandemie şi starea de urgenţă. După care, starea de alertă. Cuvintele acestea, stare de urgenţă şi de alertă, ne arată foarte clar o stare de război şi ştiţi ce era pe stradă. Cum se ieşea, cum eram trataţi, mai lipsea sirena… „Vine virusul…” Nu puteau chiar s-o tragă pe aia, dar erau sirenele suficiente şi teroriste ale ambulanţelor. Nu era sirena antiaeriană. Dar război este clar că există. Şi există de aproape un an încoace… mai e un pic şi se face anul.

Este războiul de instaurare a Noii Ordini Mondiale (New World Order), nu neapărat a unui stat contra altor state. Deşi, sigur, se profilează şi concret cine sunt puterile care decid. China, Statele Unite, sunt nişte puteri, dar, nu este războiul Chinei împotriva restului lumii, nu asta vrem să înţelegem, ci războiul Noii Ordini Mondiale. Care vrea să impună „noua normalitate”. Şi ca să facă asta, a dat un virus, arma aceea, care este făcut ca să apară un vaccin, arma aceasta şi acestea ca să ducă la „noua normalitate”. A vedea oameni pe stradă permanent mascaţi, devine în România o „nouă normalitate”, aşa cum este prin Asia, prin ţările, unde datorită poluării ei sunt nevoiţi să poarte măştile alea. Mai bine ar interzice poluarea, nu? Dar, în fine, este treaba lor! Iată că la noi, s-a instalat treptat-treptat o „nouă normalitate”… cu picătura chinezească. Ia uitaţi ce coincidenţă. Adică picătura chinezească, ceva care ţi se dă în doze mici, treptat, treptat, zilnic, de câteva ori pe zi, auzim mesajele acestea şi la televizor şi în magazine şi pe unde mai vorbim şi cu ceilalţi:

„Gură cască,
poartă mască!
Dacă-ți pasă,
stai acasă!
Ia distanța,
şterge clanța!”

Nu sună aşa, bine, astea le-am spus noi, mai umoristic, pentru că avem şi noi românii nişte trăsături, nişte arme dacă vreţi, care ne fac mai uşoară supravieţuirea. Şi una dintre le este umorul şi hazul de necaz, care l-au avut ai noştri dintotdeauna. Şi mai ales în vremurile când „se strânge şurubul” , atunci se înmulţesc glumele, și bancurile şi… aşa e normal. Cunoaşteţi. Înmulţirea acestor glume ne dă şi asta un semnal al situaţiei pe care o trăim.

În situaţia aceasta, s-a mai spus şi de către colegi de ai noştri, nu neapărat conducătorii noştri sunt ei care exercită această dictatură sau tiranie. Ei la rândul lor se supun altor conducători, care acei alţi conducători, la rândul lor se supun unor conducători neştiuţi şi care, acei conducători neştiuţi se supun direct satanei. Ei într-adevăr sunt satanişti, au culturi sataniste, dintre care, mă rog, unele s-au mai dat prin unele filme, aşa, ca să avem o oarecare imagine, sunt secrete, ei nu şi le manifestă „pe faţă”. Nici nu se recunosc „pe faţă”, au acea laşitate diavolească de a nu spune: „da, eu sunt stăpânul lumii, eu sunt cel care decid, eu dau porunci”, ci se tot ascund în spatele unora şi altora.

Ori în faţa acestora, noi ce arme avem? Armele bisericii, armele Duhului, nu arme politice şi militare!

Acuma, iubiţi credincioşi, avem şi noi în continuare Biserică, avem Sinod, avem arhierei. O voce dintre noi, mai îndrăzneşte aşa, să le spună „pe faţă” acestora că în Biserică şi în materie de credinţă, nu politicienii decid şi, pot să adaug… nici medicii!

Deci, începând de la uşa aceea încolo, de când s-a intrat pe uşa aceea, politicianul şi medicul, sau cel din serviciile secrete, sau jandarmul şi poliţistul, devine un… „iubiţi credincioşi”. Un simplu credincios, care nu are de vorbit nimic, decât să se închine, „sărutmâna părinte”, „blagosloviţi, preasfinţia voastră” şi… atât! Aşa cum şi noi, preoţii, când intrăm în Parlament sau când intrăm în Spitalul… Colentina, sau nu ştiu care, acolo este „tărâmul lor”. Şi acolo ei iau hotărâri. Bune sau proaste. Dar fiecare trebuie să-şi vadă „de câlţii lui” cum spune un proverb. Se face un abuz trecând peste noi, s-a făcut anul trecut, să vedem ce va fi anul acesta. Să fim pregătiţi.

Cât priveşte strict discuţiile medicale, acuma este foarte acută discuţia despre un medicament. Nefiind de pregătire medicală, nici generală, cu atât mai puţin de boli infecţioase din-acestea, un bun simţ preoţesc spune să nu te amesteci în discuţia lor şi să recomanzi: „luaţi-l pe acela”, „nu-l luaţi pe acela”. Nici nu se pune problema. Asta este discuţia lor de specialitate, despre strict ce medicament este mai folositor. Noi ne ocupăm de implicaţiile duhovniceşti ale acestor tratamente. De cele morale şi de cele duhovniceşti, care au legătură cu sufletul nostru şi chiar să spunem – cu mântuirea! Şi atunci da, ne putem amesteca în discuţia aceasta şi a face şi recomandări. Fiindcă veni vorba de recomandări, când este vorba la predică sau la televizor dacă apari, faci nişte recomandări generale. Dar se ştie că în cazurile și duhovniceşti şi în cele medicale, fiecare persoană este distinctă. Nu pot să fac aceeaşi recomandare şi acelaşi tratament şi acelaşi canon duhovnicesc, aceleaşi rugăciuni, aceeaşi recomandare pentru acelaşi ritm de împărtăşanie, de spovedanie, nu-i aşa… nu se face „la grămadă”. Nu se face… otova. „Toţi, o turmă şi un păstor”. Ci se ia fiecare, distinct. Pentru că am spus, vaccinul unuia îi face bine, pe altul îl bagă în pământ. Acel medicament, l-a sculat din pat pe unul iar altuia îi face rău. Nu se face aşa, nici medicina şi nici duhovnicia. Se fac în particular şi distinct! Iar în ceea ce priveşte perioada în care noi avem de a face cu aceste hotărâri care se impun, nu se mai propun, s-a trecut de la forţa dreptului la dreptul forţei. Adică, cei care au puterea şi banul, încep să decidă trecând peste orice legi, peste orice regulamente, peste Constituţie, peste… tot ce vreţi dumneavoastră, peste bunul simţ şi se impun din ce în ce mai mult, cu mijloacele clasice. S-a spus povestea aceea cu măgăruşul, care are în faţă un morcov şi în spate un bici. Deci morcovul este cel care îl face să alerge după nişte răsplăţi, biciul este cel care îi dă pedepsele. Pe lângă răsplată şi pedeapsă, ei mai au un mijloc care se numeşte vicleşugul. Şi vicleşugul înseamnă a ne păcăli. Deci asta nu înseamnă a ne plăti nici a ne pedepsi. Pur şi simplu a ne păcăli.

În încheierea cuvântului, pentru perioada următoare care ne aşteaptă şi încercările care vor veni. Se fac aceste păcate şi aceste măsuri de care „beneficiem” – „cu ştiinţă, fără ştiinţă”. „Cu voie, fără voie”. Cei care sunt în conducere, le fac „cu voie şi cu ştiinţă”. Poporul… „fără ştiinţă şi fără voie”. Nu-şi dau sema. Vom avea probleme şi cu cei mai mari ai noştri şi cu colegii, adică cu poporul. Şi anume, chiar dacă – să spunem că – vaccinul nu este obligatoriu, el se face obligatoriu pe alte căi. Nu legale şi nu cu forţa, ci se face o presiune. O presiune psihologică, economică, la care va fi tot mai greu de rezistat. Şi acuma, sigur, fiecare în parte, să ţineţi minte că Dumnezeu ne dă atât cât putem noi suporta. Nu vom fi ispitiţi peste măsură şi se poate ieşi din toate aceste încercări. Războiul duhovnicesc este deja câştigat. Iisus Hristos, Domnul nostru a biruit! Şi moartea şi lumea şi diavolul!

Iar noi dacă suntem, aşa cum spune la lepădări, la botez acolo… Când spune că „te-ai lepădat de satana” şi pe urmă „te-ai unit cu Hristos”. Şi spune „da, m-am unit cu Hristos”… şi te închini Lui. Pe urmă zice, intră în biserică și spune: iată-l pe pruncul cutare sau prunca, dacă este fată, care s-a unit cu Hristos, care este acum nou ales, ostaş al lui Hristos. Nu că a intrat în Oastea Domnului, acea organizaţie ci oastea Domnului în sensul mai larg. Noi aceasta trebuie să fim, toţi creştinii, la nivelul nostru, şi femei şi bărbaţi şi inteligenţi şi mai puţin inteligenţi, toţi intrăm în acest război nevăzut, pe care îl putem câştiga dacă vrem şi noi, pentru că Domnul l-a câştigat”.

Însă, să nu uităm un lucru. Nu uitaţi cele două proverbe româneşti: că „tot răul este spre bine” şi încă unul, vreau să vă spun de imaginea unei corăbii. Aceasta nu este, într-adevăr proverb românesc dar, corabia, iubiţi credincioşi, merge pe mare cu pânzele. Şi bat fel de fel de vânturi, valurile. Tu, când navighezi în acest mod, trebuie să profiţi de vânturile pe care le ai şi valurile care-ţi vin. Pe acestea le trimite Dumnezeu. Nu ţin de tine. Vântul şi valurile acţionează independent, tu însă trebuie să prinzi valul care-ţi trebuie, vântul care-ţi trebuie. Dacă este împotriva ta, dai pânzele jos şi aştepţi un moment prielnic. Dacă nu bate nici un vânt stai așa și poate scoţi vâslele. Deci asta este înţelepciunea noastră. Nu a ne lupta cu vânturile şi cu valurile care vin asupra noastră. „Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor…”, ţineţi minte acest lucru.

Al doilea proverb românesc pe care voiam să vi-l spun, este că „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă…”. Deci noi avem de făcut lucrarea mântuirii cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu putem să fim mântuiţi aşa… pur şi simplu ne ia de pe pământ şi ne duce în Rai, că este iubitor de oameni. Lucrarea ne aparţine, nevoinţa ne aparţine, şi ajutorul lui Dumnezeu, acel „băgat în traistă” de care spune proverbul, că vă daţi seama că nu la traistă s-a referit, este ajutorul primit şi de către cel care nu-l solicită. Cu atât mai mult, cel care face rugăciune şi nevoinţă. Aceste lucruri le vom mai spune şi în timpul postului mare, când se înteţesc rugăciunile şi nevoinţele şi postul, pentru a primi acel ajutor şi Harul lui Dumnezeu, care să ne ajute spre mântuire. Amin!